De unde să cumperi benzină şi motorină în Bucureşti. Şi de unde nu
Preţurile la carburanţii vânduţi în staţiile marilor companii petroliere variază, iar benzinarii nu anunţă, direct, decât preţurile de referinţă sau preţurile medii.
Petrom, cel mai mare distribuitor de carburanţi din România, are un preţ de referinţă pentru carburanţi, preţurile din staţiile de distribuţie ale companiei variind în limita a 5% faţă de acest preţ de referinţă. Preţurile din staţii sunt diferite, iar compania are pe site o aplicaţie care arată preţurile din fiecare benzinărie din România. Aceasta nu este însă de foarte mare ajutor atunci când utilizatorul doreşte să compare preţurile de la un număr mare de staţii.
O comparaţie între preţurile din toate staţiile din Bucureşti poate fi utilă pentru consumatorii care cumpără cantităţi mari de carburanţi. La solicitarea ECONOMICA.NET, Petrom a furnizat o statistică folositoare pentru toţi şoferii din Bucureşti: staţiile cu cei mai ieftini şi, respectiv, cei mai scumpi carburanţi.
Benzinăriile ieftine
Cea mai ieftină benzină se poate găsi, potrivit datelor furnizate de Petrom, la benzinăriile din zona Berceni: Bd. Constantin Brâncoveanu, Drumul Găzarului, Bd. Constantin Brâncoveanu nr 97 şi Toporaşi. Aici, benzina standard 95 costa ieri 5,72 lei-litrul.
Cea mai ieftină motorină este vândută de Petrom la doua staţii situate pe Bulevardul Mihai Bravu (una în zona Tineretului şi cealaltă aproape de Dristor), şi în Vitan (zona Dudeşti). Aici, motorina standard costă 5,83 lei litrul.
Benzinăriile scumpe
Cea mai scumpă benzină de 95 vândută de Petrom în Bucureşti o puteţi găsi la staţiile din Piaţa Dorobanţi şi din zona hotelului Intercontinental (strada Tudor Arghezi), unde litrul de benzină standard 95 costă 5,89 de lei.
Cea mai scumpă motorină standard este vândută în Bucureşti tot în staţiile din Piaţa Dorobanţi şi de la Intercontinental, unde litrul de motorină standard costă 6,02 lei. În topul staţiilor unde motorina este scumpă, Petrom a mai anunţat şi Chitila Sat şi Cernica.
Aşadar, în cazul benzinei, variaţia de preţ este de 17 bani pe litru. La un plin de 50 de litri, asta înseamnă 8,5 lei, diferenţa între cea mai ieftină şi cea mai scumpă staţie. Pentru motorină, variaţia de preţ este de 19 bani pe litru, ceea ce înseamnă, la un plin de 50 de litri, o diferenţă de 9,5 lei.
Petrom are 500 de staţii de distribuţie la nivel naţional, compania fiind urmată, în topul jucătorilor de pe piaţa carburanţilor, de Rompetrol şi Lukoil.