Statistici care dau fiori. România e în lumea a treia: Nouă din zece tineri riscă să se ia o boală cu transmitere sexuală

06 07. 2024
IMG-20240705-WA0003(1)
tineri

La începutul acestui an, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) semnala o creștere a numărului de infecții cu transmitere sexuală (ITS) la nivelul Europei în 2022 vs. 2021, indicând  un procent cu 48% mai mare pentru cazurile identificate de gonoree, 34% în cazul sifilisului și 16% în cazurile de chlamydia. La nivel național, datele INSP arată că, în anul 2022, s-au înregistrat cu 57,8% mai multe cazuri de sifilis față de 2021, România fiind încă una dintre țările cu incidența crescută pentru sifilis în rândul țărilor Uniunii Europene.

Pe fondul acestor date, dar și în contextul în care România este deficitară la capitolul educației sexuale, MedLife trage încă un semnal de alarmă, pornind de la datele unui studiu național, realizat recent la cererea companiei, cu privire la atitudinea și comportamentul tinerilor pe tema sănătății sexuale. Potrivit acestuia, 90% dintre tinerii din România nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de infecțiile și bolile cu trasmitere sexuală. Lipsa de informații cu privire la acest subiect poate constitui unul dintre principalii factori care duce la transmiterea BTS-urilor, conducând la o atitudine pasivă și comportamente iresponsabile. Spre exemplu, deși raportul INSP din 2022 arată un număr mic de cazuri BTS identificate în țara noastră, o explicație poate fi legată și de efectuarea unui număr insuficient de teste în rândul populației, determinată de lipsa de cunoștințe și interes pe acest subiect”, trasmite un comunicat al Medlife.

Cele mai cunoscute boli cu transmitere sexuală în rândul tinerilor care declară că au auzit de acest tip de afecțiuni sunt infecția cu HIV/SIDA (91%), sifilisul (82%) și infecția cu HPV (69%). Românii cunosc așadar informații despre BTS-urile care le pot afecta viața pe termen lung, dar mai puțin despre cele mai ușor transmisibile, cum sunt chlamydia sau gonoreea, care, la rândul lor, pot avea efecte asupra sănătății. Datele din acest studiu arată că, în prezent, foarte mulți tineri încă nu dețin informații legate de infecția HPV (31%), lucru care este îngrijorător, în condițiile în care această infecție este principala sursă a cancerului de col uterin, a treia cea mai răspândită formă de cancer din România.

Totodată, concluziile studiului mai arată faptul că 15% dintre participanți nu au știut să puncteze nici una dintre simptomele bolilor cu transmitere sexuală, iar 22% consideră că dacă partenerul nu are niciun simptom, acesta nu poate avea o BTS.

În contextul în care educația sexuală este un subiect insuficient adresat și considerat cel mai adesea tabu în societatea românească, liderul pieței medicale private anunță faptul că își ia angajamentul unui program de educație sexuală, cu obiective pe termen lung, vizând creșterea gradului de informare și responsabilizare în ceea ce privește sănătatea sexuală a tinerilor din România.”, anunță cei de la Medlife.

 România are restanțe la capitolul de educație sexuală, iar studiul realizat de noi este încă un semnal de alarmă, ce reconfirmă nivelul scăzut de informare cu privire la infecțiile și bolile cu transmitere sexuală și consecințele acestora pe termen lung. Pe lângă imaginea de ansamblu dată de acest studiu, ne-am uitat și la datele noastre interne, care arată o imagine în oglindă – cele mai accesate teste pentru BTS-uri sunt tot cele pentru HIV și sifilis. Oamenii au cunoștințe limitate privind restul bolilor, cu toate că multe dintre ele sunt mult mai rapid transmisibile și pot avea, de asemenea, un impact asupra sănătății pe termen lung. Ca atare, în calitate de lider al pieței de servicii medicale private, ne-am luat angajamentul unui program pe termen lung, prin care să punem umărul la democratizarea educației sexuale în România, la o mai bună informare a tinerilor, cu scopul de a crește gradul de responsabilitate al generațiilor actuale și mai ales al celor care vin din urmă”, declară Ina Ilie, director de Comunicare MedLife.