În perioada interbelică, Bled devine reședința de vară a familiei regale iugoslave pentru ca mai apoi, liderul comunist Josip Broz Tito să-și stabilească tot aici reședința estivală. Fosta reședință prezidențială este în prezent un luxos hotel, Vila Bled sinonim cu ospitalitatea, confortul, eleganța și gastronomia de excepție, informează travelwise.ro
Faimoasă nu doar pentru izvoarele sale termale, atmosfera relaxantă si hotelurile luxoase, Bled este de asemenea destinația ideală pentru iubitorii sporturilor de iarnă, fiind recomandarea noastră pentru petrecerea Revelionului. Și pentru că tot am amintit de noaptea dintre ani, cei care vor să petreacă Revelionul într-un loc mirific, sunt invitați pe malul lacului Bled pentru a admira focurile de artificii și a-și împărtăși bucuria trecerii în noul an ciocnind o cupă de șampanie. În prima zi a noului an se organizează și aici deja tradiționalul Concert de Anul Nou, iar doritorii se pot delecta cu acordurile muzicii clasice.
Principalele obiective turistice, pe care nu trebuie să le ratați în Bled, ar fi:
Castelul Bled (Blejski Grad) este considerat cel mai vechi castel din Slovenia. Castelul este menționat într-un act de donație din anul 1011 al împăratului german Henric al II-lea, sub numele de Veldes Castellum. Se află situat în partea de nord a lacului Bled, în vârful unei stânci abrupte, la 130 m deasupra lacului. Castelul tipic fortărețelor medievale, este de un farmec aparte, dovadă că el reprezintă un simbol al Bledului și al Sloveniei. Forma actuală datează din secolul al XVII-lea, în prezent fiind amenajat pentru vizitatori, oferind săli de expoziții ce reprezintă istoria castelului, iar doritorii sunt invitați la o degustare de vinuri nobile slovene, în crama castelului. În curtea interioară se află o capelă gotică din secolul al XVI-lea. De pe terasa castelului, priveliștea asupra Alpilor dar și asupra lacului sunt absolut incredibile.
Lacul Bled (Blejsko jezero) este un lac glaciar de aproximativ 2120 m lungime și până la 1380 m lățime. O plimbare în jurul lacului pe timpul iernii este o încântare pentru privitori, peisajul hibernal oferind un spectacol unic al naturii. În mijlocul lacului se află o mică insulă (Blejski otok). Legenda spune că pe această insulă s-ar fi aflat un templu dedicat zeiței slave a dragostei (Živa). În prezent, în mijlocul insulei se află o biserică barocă ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea, purtând hramul Sf. Maria.
Park Hotel Bled mai este cunoscut și pentru prepararea prăjiturii tradiționale kremšnita (kremna Rezina). Cremșnitul preparat la Park Hotel din Bled este astăzi o marcă înregistrată. Rețeta prăjiturii, constând dintr-o delicioasă cremă de vanilie, smântână și frișcă așezată între două blaturi aurii și crocante, a fost adusă în 1953 la Park Hotel, de către bucătarul șef al hotelului Istvan Lukačevič. Zilnic, aici se produc aproximativ 4000 de porții din deliciosul desert.
Cheile Vintgar, aflate la o distanță de aproximativ 4 km nord-vest de Bled, cheile săpate în stâncă de râul Radovna, a hărăzit pe o distanță de 1,6 km frumuseți naturale fascinante. Amenajate și deschise vizitatorilor încă din anul 1893, Cheile Vintgar oferă priveliști spectaculoase în toate anotimpurile. Iarna cascadele din chei si stâncile încremenite pline de zăpadă oferă un spectacol glaciar unic.