Statul a făcut ce a cerut FP: Hidroelectrica acordă dividende totale de 2,3 miliarde de lei

13 05. 2021
hidroelectrica_portile_de_fier_11566100

Acționarii Hidroelectrica au aprobat distribuirea de dividende de 1,28 miliarde lei și a un miliard de lei, din rezultatul reportat, potrivit deciziei AGA de azi.

Pentru prima sumă, dividendul a fost propus chiar de Hidroelectrica: 1,28 miliarde de lei, din profitul aferent anului 2020, de 1,45 miliarde de lei.

A doua solicitare de dividend a venit de la Fondul Proprietatea, acționar minoritar, cu 20%, al companiei.

“Aprobarea distribuirii sumei de 1.000.000.000 lei (un milliard de lei) către acționarii societății, proporțional cu participarea acestora la capitalul social al societáții din rezultatul reportat reprezentând surplus realiżat din rezerve din reevaluare”, a fost solicitarea FP pentru AGA care a avut loc azi.

Reprezentanții statului, care deține 80% din capitalul Hidroelectrica, au votat în AGA propunerea celor de la FP, astfel Hidroelectrica va acorda dividende totale de 2,3 miliarde de lei, una dintre cele mai mari sume acordată vreodată drept dividende de o companie românească.

Compania va plăti în total, către stat, 1,84 miliarde de lei, iar FP va încasa 460 de milioane de lei.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.