Statul a împrumutat 500 milioane lei pe şase luni de la bănci, la un randament mediu de 0,49% pe an

Economica.net
18 07. 2016
euro_bundles_pd_42783800

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit de peste patru ori mai mult faţă de suma cerută de stat, respectiv 2,3 miliarde lei.

Certificatele de trezorerie nu au dobândă, randamentul fiind calculat ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mic decât valoarea nominală, şi valoarea pe care statul o va plăti la scadenţă, care este chiar valoarea nominală.

Randamentul mediu plătit băncilor este de 0,49% pe an, iar cel maxim de 0,50%.

La ultima licitaţie de certificate de trezorerie, din 4 iulie, randamentul mediu anual a fost de 0,68%, dar scadenţa fost mai mare, de 11 luni.

Certificatele de trezorerie sunt împrumuturi pe termen scurt şi foarte scurt, de maximum un an.

În luna iulie, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 3,5 miliarde lei de pe piaţa internă prin vânzarea de titluri de stat, stabilind un calendar mai relaxat faţă de cel din iunie, când şi-a propus să atragă 3,76 miliarde lei.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.