Statul american Georgia impune numărarea manuală a buletinelor de vot la alegerile prezidențiale

21 09. 2024
trump kamala harris 5345675

Din cauza diferenţei foarte mici de voturi, numai 12.000, care l-a despărţit în 2020 de candidatul democrat Joe Biden, fostul preşedinte republican, acum din nou candidat la Casa Albă, a cerut atunci mai multe renumărări de voturi. El nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea.

Regulamentul adoptat vineri prevede ca numărarea voturilor să se facă şi manual, pe lângă cea efectuată de maşini, ceea ce ar putea întârzia publicarea rezultatelor în acest stat cheie.

Potrivit textului adoptat cu trei voturi pentru şi două împotrivă, obiectivul este de a ‘garanta o numărare sigură, transparentă şi exactă’, însă criticii susţin că există riscul creării de confuzie.

Voturile republicane au fost cele care au permis adoptarea textului de către comisia electorală din Georgia, care procedase deja în ultimele săptămâni la câteva modificări considerate favorabile lui Trump în regulile electorale.

Puţin înaintea votului, preşedintele comisiei, John Fervier, a ţinut să precizeze că adoptarea regulamentului ‘contravine recomandărilor consilierului lor juridic’ şi că ‘un mare număr de responsabili de organizarea votului’ care l-au contactat sunt împotrivă.

Unul dintre argumentele criticilor care vor să facă apel împotriva măsurii este acela că, după o zi lungă de votare, numărarea manuală poate duce la erori umane şi întârzia publicarea rezultatelor.

Donald Trump a fost inculpat anul trecut sub acuzaţia de tentativă de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 în Georgia, după ce l-a sunat pe un înalt responsabil local pentru a-i cere să ‘găsească’ cele în jur de 12.000 de buletine de vot cu numele său care îi lipseau pentru a câştiga în acest stat.