Statul caută un investitor care să-i dea bani fără dobândă. Pune la bătaie cuprul României

28 07. 2013
cupru_min_36308100_80109000

Statul român mai are o lună la dispoziţie pentru a găsi un investitor interesat să-l împrumute fără dobândă cu 40 de milioane de euro pentru un an. Acest investitor ar urma să-şi recupereze banii daţi ca împrumut, începând din 2015 şi până în 2020.

Licitaţia pentru vânzarea a 330.000 de tone de concentrat de cupru de la Cupru Min Abrud va avea lor la 1 septembrie. Llicitaţia s-a ţinut o data, dar s-a anulat pentru că singura companie ce depusese documentaţia de participare nu avea toate documentele cerute. „Trafigura(singura companie ce depusese documentele preliminare de participare la licitaţie – n.r.) nu avea în regulă toate actele cerute. Mici probleme, precum copii nelegalizate şi alte asemenea, dar totuşi trebuie respectate prevederile caietului de sarcini. Procedurile se reiau”, a explicat Sorin Găman, director Resurse Minerale în cadrul Ministerului Economiei.

Potrivit acestuia, ceea ce vrea statul e să găsească acea companie care să acorde un împrumut gratuit de un an către Cupru Min. Astfel, până la sfârşitul acestui an, acest investitor ar urma să vireze statului 40 de milioane de euro într-o singură tranşă. Livrările de minereu de cupru ar urma să înceapă chiar de la anul însă vor fi plătite separat. „Nu se livrează în 2014 în contul avansului dat, se plăteşte pentru concentrat. Din 2015 începe să se returneze din avans în concentrat de cupru iar livrările continuă până în 2020. Este o formă de împrumut fără dobândă la care Guvernul s-a gândit pentru Cupru Min”, a arătat Găman

Compania oferă la vânzare, prin metode combinate (licitaţie cu ofertă în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante), o cantitate maximă de 331.890 tone de concentrat de cupru, care va fi ajustată în funcţie de preţul de vânzare stabilit conform contractului de vânzare.

În primă fază, vânzătorul solicită un avans de 40 milioane de euro, care să fie plătibil într-o singură tranşă, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2013.  Preţul licitaţiei începe de la 6.900 de dolari pe tona de cupru.

Având în vedere că gradul mediu de recuperare din România este de circa 30%, cantitatea de cupru care urmează a fi licitată este de circa 110.000 de tone. La preţul amintit, contractul ar avea o valoare de aproape 800 de milioane de dolari.

Printre companiile interesate de licitaţia Cupru Min se află unele dintre cele mai mari case de comerţ din lume precum Glencore şi Trafigura.

Statul român a avut, anul trecut, o strategie eşuată de privatizare a Cupru Min. Un vehicul de investiţii în spatele căruia se afla o bancă din Canada a oferit 200 de milioane de euro pentru pachetul majoritar al companiei. Canandienii nu au adus însă banii iar licitaţia a picat. Cupru Min deţine 60% din rezervele de cupru ale României.