Statul cheamă privaţii să-i construiască 1.000 de apartamente. Pe banii lor
Programul „Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat”, care face obiectul unei propuneri de Hotărâri de Guvern lansată recent în dezbatere publică, urmăreşte construirea a 1.000 de apartamente de două camere, cu suprafeţe construie de 89 mp. Impactul financiar estimat al proiectului asupra bugetului: aproape 15 milioane de lei pe an, în medie, în fiecare dintre următorii cinci ani. Actul normativ este în fază de proiect la Ministerul Dezvoltării.
Cum va funcţiona programul
Autorităţile vor oferi investitorilor privaţi gratuit terenurile pe care se vor construi locuinţele. Privatul face locuinţa, pe banii săi la un preţ agreat de stat, şi o va închiria la preţul stabilit de stat.
Chiriaşii vor fi selectaţi pe criterii sociale, de către autorităţi. Construcţia trebuie terminată în doi ani. Investitrorul va încasa apoi o parte din chirie, -30%, timp de 18 ani, la care se adaugă şi alte plăţi făcute de stat, care să acopere costurile sale, plus profitul. Aceste plăţi unitare periodice vor fi anuale şi vor trebui să acopere, la final, atât costul de finanţare al investitorului, inclusiv rentabilitatea lui, cât şi costurile cu exploatarea.
Nivelul chiriei se va stabili ţinându-se cont de o perioadă de amortizare a investiţiei de 60 de ani, de costul asigurării locuinţei, de valoarea impozitului pe clădiri şi de costurile de administrare.
După cei 20 de ani, locuinţa revine statului.
În modelarea financiară care însoţeşte proiectul, se arată un cost de construcţie de 450 de euro mp.
Vezi atasat cum arata proiectul, in nota de fundamentare a actului normativ