Statul, din nou la vânătoare de bani pe bursă. Un nou Fidelis în mai

Cea de a patra ediție Fidelis din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro, scrie Hotnews.
Hotnews - mar, 29 apr. 2025, 12:05
Statul, din nou la vânătoare de bani pe bursă. Un nou Fidelis în mai

Așadar, cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din mai, vor beneficia de dobânzi neimpozabile, scrie Hotnews:

în lei:

  • de 6.75% – cu scadența la 1 an;
  • de 7.40% – cu scadența la 3 ani;
  • de 7.80% – cu scadența la 5 ani.

în euro:

  • de 3,85% – cu scadența la 2 ani;
  • de 6,25% – cu scadența la 7 ani.

Beneficiile pentru donatorii de sânge continuă

Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei și scadență la 1 an, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2024, va avea o dobândă de 7,75%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Ce aduce nou FIDELIS în 2025:

  • Lansări lunare;
  • Posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii;
  • Dobânzile și scadențele pentru următoarea ediție se anunță la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare;
  • Un nou partener: TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank, principalul broker de retail din România, pe lângă BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
  • veniturile obținute ca urmare a deținerii titlurilor sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Aproximativ 8 miliarde lei- suma totală investită în primele 3 ediții din 2025

Cifrele celor trei ediții din 2025 dovedesc că interesul românilor în modalitatea de economisire propusă de Ministerul Finanțelor este într-o continuă creștere:

  • suma totală investită este de aproape 8 miliarde de lei;
  • 85.157 ordine de subscriere;
  • 12.046 donatori – investitori;
  • peste 964 milioane de lei este suma totală investită de donatorii-investitori.
Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...