Statul francez ar putea să îşi vândă participaţia de 14% la Air France

Economica.net
27 09. 2018
air_france_71003800

Potrivit lui Benjamin Smith, preşedintele francez Emmanuel Macron este dispus să vândă participaţia de 14% pe care Parisul o deţine la Air France KLM, chir dacă există unele persoane în interiorul companiei care ar dori ca statul să păstreze această participaţie ca o formă de asigurare. Potrivit lui Benjamin Smith, există „multe alte domenii în care guvernul trebuie să îşi cheltuiască banii” adăugând că „la final, este foarte scump să salvezi o companie aeriană”.

În replică, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că în prezent nu există planuri privind vânzarea participaţiei deţinută de stat la Air France-KLM. „Aceasta nu este o opţiune în prezent. Statul ar fi un prost gestionat dacă ar începe să îşi vândă participaţiile la o compane care nu este în ce mai bună formă”, a spus Le Maire pentru postul de radio franceinfo radio.

Acţiunile Air France KLM au înregistrat în acest an o scădere de aproape 40%, în principal ca urmare a valului de greve declanşat de sindicatele care vor să obţină majorări salariale şi condiţii mai bune de muncă.

Benjamin Smith a declarat pentru Financial Times că statul francez nu trebuie să vină în ajutorul Air France şi, în plus, nici nu trebuie să încerce să protejeze compania de concurenţă. „Guvernul a comunicat în mod clar că aceasta nu este o pistă bună”, a spus Smith.

Guvernul francez este cel mai mare acţionar individual de la Air France KLM cu o participaţie de 14%, urmat de companiile aeriene Delta Airlines şi China Eastern Airlines (600115.SS) care deţin fiecare un pachet de 8,8% din acţiunile Air France KLM.