Statul german crește primele pentru cumpărarea de autovehicule electrice

Economica.net
19 02. 2020
masina_electrica2_38241100

Conform detaliilor publicate în Monitorul Oficial, cei care optează pentru un automobil complet electric, cu un preţ de până la 40.000 de euro, vor putea beneficia de o primă de 6.000 de euro. Anterior prima era de 4.000 de euro. Pentru vehiculele electrice mai scumpe de 40.000 de euro, prima va fi de 5.000 de euro, în creştere faţă de 4.000 de euro anterior.

Pentru vehiculele hibride care costă mai puţin de 40.000 de euro, prima de la stat va creşte până la 4.500 de euro, de la 3.000 de euro anterior, iar în cazul automobilelor hibride mai scumpe, prima va creşte până la 3.750 de euro de la 3.000 de euro.

Noile prime majorate, care au fost aprobate de organismele Uniunii Europene, se vor aplica până la finele lui 2025. Costurile suportate de stat şi industrie au fost estimate la 600 milioane de euro pentru fiecare parte.

Asociaţia Industriei Auto Germane (VDA) a catalogat noile prime mărite drept „un punct important de cotitură pentru stimularea mobilităţii electrice”.

Prime mai mici vor fi disponibile şi pentru vehiculele second-hand, cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii cu privire la vechimea vehiculului, distanţa parcursă şi precedentele subvenţii.