Statul întârzie plata primelor la băncile pentru locuinţe
“Prima de stat aferentă economiilor clienţilor BCR Banca pentru locuinţe (BpL) realizate în cursul anului 2010, a fost platită în 5 tranşe, însumând peste 61 milioane lei”, a precizat preşedintele BCR BpL, Alexandru Ciobanu, citat de Conso.ro.
Băncile pentru locuinte folosesc sistemul de economisire – creditare, atrăgând economii pentru avansul necesar unui credit pentru locuinţe şi încasând, în numele clienţilor, primele de la stat proporţional cu economiile respective. Pe piaţă mai este şi Raiffeisen Banca pentru locuinţe.
Pentru 2011, clienţii băncii au de primit încă 100 milioane lei de la stat.
Condiţiile de plată sunt, însă, oricum mai favorabile în România decât În Germania, notează Conso.ro
În Germania, prima de stat se încasează cumulat, abia după ce trec minim 7 ani. Nemţii primesc prime de stat doar dacă îşi cumpără sau modernizează locuinţa, în timp ce, la noi, mai există şi varianta de cheltui apoi banii oricum, după ce o economisire de minim 5 ani.
În Germania, prima de stat este de 8,8% din suma economisită în cursul fiecărui an, dar sub 45 euro pe an pentru persoanele necăsătorite şi 90 euro pentru cele căsătorite.
La noi, prima de stat este de 25% din suma economisită in cursul fiecarui an, pragul maxim fiind de 250 euro.