Statul își creează lege ca să nu plătească la timp datoriile către furnizorii de energie și gaze, chiar înainte de venirea iernii. Riscuri în creștere

“Se propune modificarea prevederilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, în sensul clarificării faptului că plata sumelor se realizează în limita disponibilului din Fondul de Tranziție Energetică”, scrie în nota de fundamentare a unui nou proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de Finanțe. OUG-ul  a fost elaborat “pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergență și pentru modificarea unor acte normative”.

Așadar, odată ce actul normativ va trece de Guvern, furnizorii de energie și gaze care prefinanțează schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze vor primi înapoi doar câți bani există în Fondul de Tranziție Energetică, ceea ce, de fact,  însemană de fapt ca statul își legiferează dreptul de a-și plăti cu întârziere datoriile – dacă le vor plăti, pentru că banii din acel fond nu ajung.

Fondul de Tranziție Energetică este alimentat din sumele încasate din supraimpozitarea producătorilor și traderilor de energie electrică și a producătorilor de gaze naturale, precum și, mai nou, din celebra taxă de solidaritate aplicată sectorului de petrol și gaze. S-a văzut clar că sumele nu au ajuns (prețurile plafonate la producători au condus la sume mai mici din suprataxe) în vară, atunci când Guvernul a dat lege ca toți banii din fondul de solidaritate plătiți de companiile petroliere, adică 3 miliade de lei, să fie trecuți în acest Fond, pentru că se acumulaseră datorii mari către furnizori.

Această taxă mai vine însă doar o singură dată, și asta anul viitor, și, chiar și cu ea, sumele nu au ajuns.

A recunoscut-o chiar ministrul Energiei într-o conferință de presă recentă.  Sebastian Burduja a spus pe 16 octombrie că restanţele către furnizori sunt de 1,251 miliarde lei, doar partea Ministerului Energiei, asta după ce s-au virat și miliardele din taxa de solidaritate.

„Tot românul trebuie să ştie că diferenţa dintre preţul la factură, factura aceea care ne vine la finalul lunii, şi preţul din piaţă este suportată de companiile din furnizare. Aceste sume s-au acumulat. Furnizorii nu cumpără toată cantitatea de energie electrică sau de gaze pe piaţa spot, ei au contracte dinainte. Chiar dacă pe piaţa spot vedem scăderea preţurilor, aceste sume, compensările, vor veni în continuare la valori semnificative, pentru că sunt parte dintr-un coş pe care fiecare furnizor îl are pe baza contractelor pe care le are. E adevărat, din datele pe care le-am văzut de la ANRE, nivelul compensărilor solicitate în aceeaşi perioadă anul trecut faţă de astăzi este mult mai mic”,  a explicat Burduja.

Iar suma de 1,3 miliarde este doar datorie veche, recunoscută de ANRE și trimisă Guvernului spre plată (și nici aceea toată) nu și ce cereri au fost trimise (se emit facturi zilnic) și nici ce se va strânge de acum încolo,

Pe legislația actuală,  în situațiile în care nu sunt destui bani în Fondul de Tranziție Energetică pentru compensațiile cuvenite furnizorilor, ministerele Energiei și Muncii pot aloca bani și din bugetele proprii în acest scop, prin redirecționare de credite bugetare și de angajament de la alte programe. Acum , în mod expres, această prevedere se abrogă și se va plăti exclusiv cât se primește din supraimpozitare. Furnizorii sperau la bani în urma unei potențiale rectificări bugetare, care, dat fiind proiectul de OUG, este clar că nu mai vine.

De unde să mai aibă furnizorii bani?

Noua OUG, dacă va rămâne așa, va găuri din nou bugetele furnizorilor (cât se mai poate), în condițiile în care oricum situația a ajuns aproape de limită. Potrivit unor estimări din sector, la momentul în care Burduja vorbea despre restanțe (la acel moment) de 1,2 miliarde, suma totală de acoperit până la finalul anului ar fi de peste patru ori mai mare dacă statul ar ajunge la zi cu plățile.

Asta în condițiile în care, din cauza plății cu întârziere, furnizorii au luat credite de miliarde, pentru care plătesc dobânzi în creștere, iar marjele reglementate de furnizare încep să nu mai fie suficiente (12 lei MWh de gaz, 73 de lei/MWh de energie electrică) pentru a le plăti.

Problemele de cash flow ale furnizorilor au tot fost spuse, dar dacă totuși se vor amâna foarte multe plăți, se va ajunge într-o situație foarte complicată.

În luna decembrie, are loc licitația pentru alocările anuale de energie electrică (pentru 2024) aferente mecanismului de achiziție centralizată MACEE. Practic se alocă furnizorilor energia la prețul de 450 de lei/MWh, potrivit estimărilor lor de consum, ponderat cu cantitățile disponibile ale producătorilor. Furnizorii sunt însă obligați să vină, atunci, cu garanții care să acopere 100% toate cantitățile solicitate la acel preț, altfel nu pot achiziționa energie pentru consumul clienților lor de anul viitor. Din ce bani, dacă statul nu le plătește datoriile, sunt oricum împumutați la maximum iar prețurile de vânzare sunt plafonate?

În plus, mai poate apărea o situație, în care iarna va fi totuși friguroasă. România are depozitele de gaze 100% la pline, are producție internă, are și anumite contracte de import, dar, în situația în care apare totuși nevoie de gaz în plus din cauza unei scăderi masive a temperaturilor, el va trebui cumpărat la prețurile mari de atunci. Se pune din nou întrebarea: cu ce bani?