Statul Islamic controlează toată graniţa dintre Siria şi Irak
‘Luptători ai SI au cucerit punctul de trecere de la Al-Tanaf, situat la frontiera cu Irakul (…), după ce forţele regimului s-au retras’, a adăugat OSDO. ‘Regimul nu mai are niciun control asupra frontierei sale cu Irakul’, a subliniat ONG-ul.
Jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) au executat cel puţin 17 persoane, printre care civili, la Palmira, oraş antic din Siria pe care l-au cucerit joi, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.
‘SI a executat 17 persoane, civili şi luptători loiali regimului. Cel puţin patru dintre acestea au fost decapitate’, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Civilii lucrau în cadrul consiliului administrativ local, iar printre combatanţii executaţi se aflau cel puţin un soldat şi membri ai unei miliţii proguvernamentale, Forţele de apărare naţională, a adăugat el.
Un militant originar din Palmira, contactat pe Facebook, a afirmat că jihadiştii îi obligă pe locuitorii acestui oraş din centrul Siriei să rămână acasă.
‘SI percheziţionează casele’ în căutarea persoanelor fidele regimului condus de Bashar Al-Assad şi îi împiedică pe locuitori să iasă, potrivit militantului care s-a prezentat cu numele Mohammad Hassan al-Homsi.
Acesta a spus că a vorbit cu rude din Palmira care i-au povestit că vor să fugă din oraş, dar că le este teamă, mai ales după ce au auzit vorbindu-se despre execuţii. Curentul electric este în continuare întrerupt în oraş, a adăugat el.
Potrivit OSDO, cel puţin 460 de persoane şi-au pierdut viaţa în luptele de la Palmira, lansate de SI pe 13 mai. Printre victime, cel puţin 49 au fost executate de gruparea jihadistă, dintre care nouă copii.
Cucerind Palmira, oraş antic datând de peste 2.000 de ani şi adevărat nod rutier care deschide calea spre marele deşert sirian de la graniţa cu Irakul, SI controlează în prezent jumătate din teritoriul Siriei şi ameninţă Homs, al treilea oraş al ţării aflate în război.