Statul Islamic impune firmelor propria sa monedă

Statul Islamic a ordonat marţi firmelor din teritoriile pe care le controlează să afişeze preţurile în dirham, moneda pe care o emite din 2015 informează Reuters. Cursul faţă de lira siriană, care urmează să fie anunţat zilnic, a fost stabilit la 1:1000, echivalent cu 1,80 dolari pentru un dirham.
Economica.net - mar, 27 iun. 2017, 18:02
Statul Islamic impune firmelor propria sa monedă

Anunţul a fost făcut în format audio, pe platformele de mesagerie controlate de Statul Islamic. Bancnotele siriene de 50 şi 1000 de lire sunt interzise din 25 iulie, dar bancnota de 500 de lire nu este menţionată.

Statul Islamic a pierdut teritorii extinse atât în Siria, cât şi în Irak, dar încă mai încearcă să aplice propria politică monetară. Conducerea s-a mutat din fosta capitală de facto, Raqqa, în oraşul al-Mayadeen din provincia Deir al-Zor, în apropierea frontierei cu Irakul.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile lor militare și nu alocarea unui procent specific din PIB
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile ...
Statele europene membre ale NATO trebuie să se concentreze pe acoperirea lacunelor în capacităţile lor militare, nu pe creşterea pur şi simplu a bugetelor apărării, a declarat vineri......
Salarii transparente la HORNBACH: de la 3.300 de lei net pentru casieri; peste 570 de lei bonuri de masă lunar, prime de 2.400 lei pe an
Salarii transparente la HORNBACH: de la 3.300 de lei net pentru casieri; peste 570 de lei bonuri de masă lunar, prime de ...
HORNBACH, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din România, comunică transparent informaţii despre salariile ...
O nouă înfrângere pentru Trump la Curtea Supremă a SUA, care a hotărât prelungirea interdicției de expulzare a migranților în baza unei legi din 1798. Președintele american a criticat furios decizia
O nouă înfrângere pentru Trump la Curtea Supremă a SUA, care a hotărât prelungirea interdicției de expulzare a migranților ...
Preşedintele american Donald Trump a criticat vineri Curtea Supremă, cu majoritate conservatoare, care i-a administrat ...
SUA a fost retrogradată de Moody’s
SUA a fost retrogradată de Moody’s
Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat vineri ratingul datoriei SUA de la Aaa la Aa1, adăugând o perspectivă ...