Statul Islamic plănuia atacuri chimice în Europa – presă

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a intenţionat să comită atacuri chimice în Europa, ceea ce a determinat SUA să lanseze o operaţiune pentru a-l asasina pe principalul expert al organizaţiei în acest tip de armament, potrivit unei investigaţii publicate luni de cotidianul american The Washington Post, preluat de EFE.
AGERPRES - mar, 12 iul. 2022, 12:08
Statul Islamic plănuia atacuri chimice în Europa - presă

Ziarul american a explicat că, în 2014, după ce SI a declarat crearea unui ”califat” în Siria şi Irak, liderul de la acea vreme al grupării, Abu Bakr al-Bagdadi, s-a întâlnit cu expertul în arme chimice Salih al-Sabawi, un inginer format în Rusia şi care în trecut îl ajutase pe dictatorul irakian Saddam Hussein să-şi construiască arsenalul chimic, scrie Agerpres.

Al-Bagdadi i-a propus lui Al-Sabawi să lucreze pentru Stat Islamic, cu obiectivul ca gruparea să-şi creeze propriul arsenal, iar inginerul a acceptat, potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informaţii, citate de The Washington Post. După această întâlnire, au început ceea ce reprezentanţi americani şi kurzi irakieni au calificat drept eforturi pentru construirea celui mai mare arsenal de arme chimice şi, posibil, biologice aflat în mâinile unui grup terorist, potrivit ziarului american.

The Washington Post a relatat că, şase luni mai târziu, Stat Islamic fabrica – după instrucţiunile lui Al-Sabawi – gaz muştar şi proiectile cu clorină.

Pentru redactarea materialului de presă, cotidianul american s-a folosit de rapoartele de informaţii ale kurzilor sirieni, precum şi de o anchetă a ONU, care a avut acces la documente ale SI în căutarea de probe privind crimele de război comise de organizaţia teroristă, şi a realizat interviuri cu funcţionari şi foşti oficiali americani.

Atât de mare a fost îngrijorarea pe care au produs-o activităţile lui Al-Sabawi în cadrul SI, încât forţele de operaţiuni speciale ale SUA au lansat în 2015, în colaborare cu ‘peshmerga’ (forţe militare kurde irakiene), un atac pentru a-l asasina pe expert şi a pune astfel capăt programului cu arme chimice.

De altfel, Al-Sawabi a murit în urma unui atac realizat de un aparat de zbor american, cel mai probabil o dronă, la finalul lunii ianuarie a anului 2015, la Mosul (Irak), fief al SI. Chiar şi aşa, anchetatorii au putut dovedi că au avut loc 20 de atacuri chimice realizate de SI între ianuarie 2015 şi aprilie 2017, cu gaz muştar şi clorină, în Irak şi Siria.

The Washington Post a mai relatat că, prin intermediul ”supravegherii electronice”, oficialii americani au aflat în 2014 că Al-Sabawi a lucrat la dezvoltarea unui nou tip de armament pe bază de ricină şi toxină botulinică şi că avea totodată planuri să folosească antrax.

Actuali şi foşti funcţionari americani, citaţi de The Washington Post, au atras atenţia că obiectivul lui Al-Sabawi era să creeze un arsenal cu diverse tipuri de agenţi chimici şi biologici pentru a fi folosiţi în campanii militare, precum atentate împotriva marilor oraşe din Europa.

Cotidianul american notează că anchetatori ai ONU au putut confirma că SI i-a transferat lui Al-Sabawi câţiva prizonieri pe care să-i folosească pe post de cobai în testele lui şi că Al-Bagdadi i-a pus la dispoziţie un laborator în cadrul Universităţii din Mosul.

Te-ar mai putea interesa și
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații de fraudă și spălare de bani. El le-a cauzat clienților pierderi de 40 de miliarde de dolari
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații ...
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, care a gesionat două monede digitale care au provocat pierderi investitorilor de aproximativ 40 de miliarde de dolari în 2022, a pledat joi nevinovat de......
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru ...
Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile ...
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru migranții ilegali
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru ...
Uniunea Europeană ar putea înainta în martie o propunere privind crearea aşa numitelor "centre de întoarcere" pentru ...
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” asistentului său de voce Siri
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” ...
Gigantul american Apple a fost de acord să plătească 95 de milioane de dolari în numerar pentru a închide o acțiune ...