Statul New York cere daune de 370 de milioane de dolari lui Donald Trump și fiilor săi, pe care-i acuză de fraude financiare

Statul New York, care a intentat o acţiune civilă pentru fraudă financiară împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a fiilor săi şi a imperiului lor imobiliar Trump Organization, cere acum o despăgubire de "370 de milioane de dolari", potrivit documentelor judiciare date publicităţii vineri, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 06 ian. 2024, 09:48
Statul New York cere daune de 370 de milioane de dolari lui Donald Trump și fiilor săi, pe care-i acuză de fraude financiare

O sumă mult mai mare decât cele 250 de milioane de dolari pe care procuroarea generală a statului (echivalentul unui ministru regional al justiţiei) Letitia James o solicitase în plângerea sa din toamna anului 2022 şi care a declanşat procesul civil în curs pentru fraude financiare în faţa tribunalului din New York, unde Donald Trump şi fiii săi Donald Jr şi Eric au depus mărturie din octombrie.

Reacţionând imediat pe reţeaua sa de socializare Truth Social, miliardarul republican aflat în campanie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, a atacat-o din nou pe Letitia James, magistrată afro-americană în fruntea justiţiei statului New York şi aleasă a Partidului Democrat, pe care o acuză că este „coruptă” şi că orchestrează o „vânătoare de vrăjitoare”.

„Nu am greşit cu nimic. Declaraţiile mele financiare sunt bune şi foarte prudente”, a asigurat din nou, vineri, Donald Trump.

Trump, cei doi fii şi grupul Trump Organization sunt acuzaţi de justiţia civilă din New York că au umflat colosal în anii 2010 valoarea zgârie-norilor, a hotelurilor de lux sau a terenurilor de golf aflate în inima imperiului lor pentru a obţine împrumuturi mai favorabile de la bănci şi condiţii mai bune de asigurare.

De la începutul procesului din Manhattan, pe 2 octombrie, omul de afaceri în vârstă de 77 de ani a criticat justiţia de fiecare dată când a apărut în instanţă, denunţând o „vânătoare de vrăjitoare” sau un „proces demn de o republică bananieră”.

După atacurile asupra grefierei sale, judecătorul Arthur Engoron i-a interzis lui Donald Trump să se exprime în legătură cu echipa sa şi i-a impus două amenzi în valoare totală de 15.000 de dolari pentru încălcarea acestui ordin.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...