Statul nu va mai vinde nimic timp de cinci ani şi va lua înapoi firmele privatizate fraudulos – proiect de lege

Un proiect de lege propus de senatorul PSD Şerban Nicolae prevede ca, timp de cinci ani, statul să nu mai privatizeze nicio companie, iar toate acţiunile dobândite până acum de firmele private prin infracţiuni săvârşite în procesul de privatizare să reintre în proprietatea statului.
Economica.net - J, 30 iun. 2016, 12:41
Statul nu va mai vinde nimic timp de cinci ani şi va lua înapoi firmele privatizate fraudulos – proiect de lege

Legile prin care se pot privatiza societăţile de stat din România, respectiv OUG 88/1997 şi Legea 137/2002, vor fi susupendate timp de cinci ani de zile. Mai mult sunt limitate chiar şi vânzările de acţiuni pe piaţa de capital. “Participaţiile statului sunt admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate sau sisteme alternative de tranzacţionare autorizate conform legii, dacă la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent totalul activelot nu depăşeşte 1.500.000 de lei”.

Actul normativ stabileşte şi că statul va primi înapoi pachetele de acţiuni la societăţile privatizate deja, dacă respectivele privatizări au fost frauduloase, iar acest lucru este decis de instanţă

”Acțiunile și activele dobândite prin infracțiuni săvârșite în procesul de privatizare a societăților realizat de instituțiile publice implicate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 și a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatate prin hotărâri judecătorești, intră în proprietatea statului la data rămânerii definitive a respectivelor hotărârii judecătorești, dacă societățile respective sunt încă în funcțiune”, scrie în proiect.

Cei care au fost cumpărători de bună credinţă şi vor rămâne fără pachetele de acţiuni cumpărate de la stat se pot îndrepta asupra persoanelor pe care judecătorii le au considerat vinovate, pentru recuperarea prejudiciilor.

Proiectul de lege apare în contextul în care procurorii DIICOT instrumentează dosarul Rompetrol 2, în care suspectează fapte de corupţie atât la privatizarea rafinăriei Petromidia, cât şi la conversia în acţiuni a datoriilor istorice ale societăţii. Dacă legea va intra în vigoare, rafinăria Petromidia, ca şi alte societăţi în cazul cărora judecătorii au decis că privatizarea a fost săvârşită în urma unei infracţiuni, se va întoarce în proprietatea statului.

Vedeţi aici proiectul de lege

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație la 7,5% pe tot anul 2025
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație ...
După decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară la 6,5%, Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, anunță că prima tăiere a ratei dobânzii cheie va avea loc probabil la......
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – Analiști
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – ...
ROBOR s-ar putea situa la 6,5% - 7,5% sau chiar 8% la sfârșitul anului, pentru a îngloba inflația, arată Adrian Codirlașu, ...
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Constructorii chinezi de automobile se extind în Europa mizând pe prețuri competitive în diferite segmente de piață ...
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că Statele Unite ale Americii vor impune sancţiuni împotriva ...