Statul român a ajuns dator la OMV cu 440 de milioane de euro. Austriecii au câștigat un proces și l-au demarat pe al doilea

02 05. 2021
sonde_petrom_876543567_82007600

Informaţia apare în raportul anual al Petrom, iar datoriile pe care le are statul către compania petrolieră au crescut semnificativ anul trecut. La 31 decembrie 2019 ele erau de 1,79 miliarde de lei, la 31 decembrie 2020 se ridicau la 2,15 miliarde de lei.

Cităm din raport:

“Conform contractului de privatizare, OMV Petrom S.A. este îndreptăţită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare şi de mediu efectuate pentru restaurarea şi decontaminarea zonelor aferente unor activităţi desfăşurate înaintea procesului de privatizare a Societăţii din 2004.

Ca urmare, OMV Petrom S.A. a înregistrat ca şi creanţe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea având o valoare prezentă netă de 2.152,42 milioane RON la 31 decembrie 2020 (2019: 1.793,22 milioane RON) şi costurile estimate cu obligaţiile de mediu având o valoare prezentă netă de 249,77 milioane RON (2019: 169,61 milioane RON), întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom S.A”.

Contractul de privatizare al Petrom cu OMV, semnat în 2004, stipula şi faptul că statul român este obligat ca, pentru o perioadă de 15 ani, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pentru o perioadă de 30 de ani să plătească toate costurile de mediu legate de închiderea sondelor.

Citește și:

Proiect de captare și stocare a carbonului, implementat în România, la rafinăria Petrobrazi 

Procese peste procese 

Anii trecuți, statul român a primit deja cereri de la compania petrolieră pentru plata unor sume pe care OMV Petrom le-a plătit la rândul ei până acum ca urmare a unor închideri de câmpuri petroliere şi a ecologizării lor. Însă nu a returnat nimic companiei petroliere, motiv pentru care este deschis deja două procese de arbitraj internaţional între OMV şi Guvernul României. Pe unul l-a câștigat deja.

Cităm din nou din raportul anual al Petrom pentru 2020:

“În data de 7 martie 2017, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț (“ICC”), cu privire la anumite notificări de pretenţii neplătite de către Ministerul Mediului pentru costuri suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului, în sumă de 287,66 milioane RON.

În data de 9 Iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală privind arbitrajul și a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze către OMV Petrom SA suma de 287,62 milioane RON și dobânzile aferente. La 31 decembrie 2020, procedura de recunoaștere și executare a deciziei în România este în derulare.

În data de 2 octombrie 2020, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile ICC cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de Ministerul Mediului în legătură cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 155,73 milioane lei.

La 31 decembrie 2020 procedura de arbitraj este în derulare”.

Petrom este cea mai mare companie petrolieră din România și Europa de Sud-Est şi singurul producător de petrol şi gaze al țării. Este deţinută în proporţie de 51,01% de OMV, în timp ce statul român deţine 20,64% din acţiuni. Alte părţi din companie sunt deţinute de Fondul Proprietatea – 7 %, iar 21,4 % se tranzacționează liber pe piață.

Citește și:

Petrom va deveni operatorul blocului offshore Neptun Deep, dacă Romgaz preia participația Exxon în proiect