„Din punct de vedere al investiţiilor strategice, la fabrica de pulberi Victoria, după nenumărate procese în instanţă, în urmă cu o săptămână am câştigat pe fond, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul în privinţa exproprierii, lucru care ne-a permis să începem toate procedurile pentru studiul de fezabilitate, proiectare pentru construcţiile care vor fi amplasate la Victoria şi care vor produce pulberi într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că pe teritoriul României deja avem banii prinşi în buget în T2 2025 pentru a demara achiziţiile pentru construcţiile facilităţilor şi suntem în fază finală pentru a pregăti acel joint-venture. A doua zi după ce am câştigat acel proces, colegii din minister au fost la faţa locului şi au început toate studiile şi au început să lucreze la acest proiect extrem de important şi esenţial pentru România”, a menţionat Ivan, scrie Agerpres.
Tot în bugetul de stat pe 2025 au fost alocate 125 de milioane de euro pentru Fabrica de Pulberi Făgăraş.
„De asemenea, am alocat, în bugetul pe anul 2025, 125 de milioane de euro pentru fabrica de TNT de la Făgăraş şi pentru modernizarea liniei de producţie de RDX de la Făgăraş, cu care o să intrăm la finalul acestui an în producţie. Adică nu vorbim despre ce ne dorim să facem, ci despre ce facem la modul foarte concret. M-aţi întrebat de muniţia de calibru mic care deja este produsă în România. Da, deja producem la Cugir muniţie de calibru 5,56, 12,7, 14,5 şi 9,9 mm. La UM Sadu producem 7,62 şi 5,54”, le-a spus ministrul senatorilor.
Şeful de la Economie a informat, de asemenea, că la Uzina Mecanică din Plopeni va fi produsă muniţie compatibilă NATO de calibru 155 mm, începând din al doilea trimestru al anului viitor.
„M-aţi întrebat de 155, care e, într-adevăr, un proiect extrem de important – muniţie compatibilă NATO. În momentul de faţă, la Uzina Mecanică Plopeni o să producem această muniţie. Suntem în modernizarea fluxurilor de fabricaţie, suntem cu alocare de 100 de milioane de lei din bugetul pe 2025 care vine ca şi aport de capital din partea Ministerului Economiei şi Digitalizării şi care ne va asigura că în T2 2026 o să avem producţie muniţie calibru 155 la Plopeni”, a transmis el.
Ivan a făcut referire şi la parteneriatul cu compania din industria apărării General Dynamics, în cadrul programul Foreign Military Financing al Statelor Unite.
„Avem un parteneriat FMF, împreună cu cei de la General Dynamics, o finanţare care vine cu condiţii foarte favorabile pentru companiile din România – şi anume programul Foreign Military Financing al SUA. Acolo producem tot muniţie 155. Suntem în fază finală a emiterii letter of request (scrisoare de intenţie, n.r.). Am calibrat cu cei din Statele Unite inclusiv toate detaliile tehnice şi urmează ca în două săptămâni să trimitem acest letter of request care să fie analizat de Congresul SUA şi automat să intrăm în producţie. Şi dacă ar fi să vorbim despre ceea ce facem astăzi în România – muniţie artilerie între 6.000 şi 20.000 de bucăţi pe an, cartuşe calibru mic între 300.000 şi 55.000 de milioane, grenade până la 60.000 pe an, explozibil în echivalent TNT 245.000 de tone pe an”, a arătat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
La toate acestea se adaugă mecanismul european SAFE de 150 de miliarde de euro pentru consolidarea industriei şi a capacităţilor de apărare ale UE.
„Şi în această formă, odată cu opţiunile pe care le avem din mecanismul SAFE, care vor crea oportunitatea ca România, împreună cu alt stat membru, să producă pe teritoriul naţional o cât mai mare parte din necesarul militar european, suntem în paradigma în care, împreună cu Ministerul Apărării, împreună cu Ministerul de Finanţe, am avut deja primele discuţii şi la nivel decizional şi la nivel tehnic tocmai pentru a profila foarte clar ce putem să producem în România, unde investim strategic, ca peste şase luni – un an să modernizăm acele linii de producţie pentru a produce în România şi inclusiv a vinde în Ucraina şi în alte state membre ale Uniunii Europene, tocmai pentru a dezvolta capacităţile noastre de producţie”, a adăugat Bogdan Ivan.
Guvernul a aprobat, pe 4 decembrie, amplasamentul şi fondurile necesare despăgubirilor aferente proiectului de investiţie în fabrica de pulberi Victoria, a declarat, la acea dată, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Guvernul face astăzi un pas important pentru investiţia în fabrica de pulberi Victoria, care va fi cea mai mare din Europa. A fost aprobat amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică şi au fost asigurate fondurile necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor care vor fi expropriaţi de pe amplasamentul investiţiei. Suma totală a acestor despăgubiri se ridică la aproape 72 de milioane de lei”, a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a precizat şi suma necesară pentru investiţia în fabrica de pulberi de la Victoria.
” După acest pas, investiţia pentru modernizarea, dezvoltarea şi modificarea instalaţiilor existente la fabrica Pirochim din Victoria, care este baza noului proiect şi pentru realizarea noilor instalaţii de producţie şi fabricaţie, va intra în linie dreaptă. Realizarea celei mai mari fabrici de pulberi din Europa implică o investiţie de peste 2,5 miliarde de lei „, a precizat Constantin.