Statul român redevine acţionar majoritar la Şantierul Naval Mangalia. Olandezii de la Damen au 49%

Economica.net
22 03. 2018
daewoo_mangalia_678987654_86239400

„Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani când statul român preia controlul asupra unui obiectiv industrial strategic privatizat. Din calitatea de acţionar majoritar putem să protejăm eficient interesele statului român şi putem să protejăm inclusiv forţa de muncă înalt calificată de la Şantierul Naval”, susţine ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă.

Potrivit sursei citate, şantierul Naval 2 Mai S.A Mangalia va renunţa la exercitarea dreptului de preferinţă cu privire la achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de Daewoo Shipbuilding&Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. Mangalia, urmând ca, ulterior, Damen Shipyards Group să cesioneze, cu titlu gratuit, către Şantierul Naval 2 Mai S.A, un procent de 2% din pachetul de acţiuni, astfel încât structura de acţionariat a Societăţii Mixte care rezultă în urma asocierii să arate astfel: 51% deţinute de Şantierul Naval 2 Mai S.A. respectiv 49% de Damen Shipyards Group.

Oferta fermă autentificată va fi depusă în scris în cursul zilei de joi, 22 martie, la sediul Şantierului Naval 2 Mai, iar după Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SN 2 Mai SA Mangalia, care va avea loc în data de 30 martie, partea română va intra în discuţii pentru elaborarea statului societăţii mixte.

Ministerul de resort precizează că, de la preluarea mandatului şi până în prezent, ministrul Economiei a apreciat situaţia Şantierului Naval DMHI Mangalia drept prioritară, având loc, în acelaşi timp, mai multe întâlniri cu reprezentanţii mediului sindical, cu conducerea executivă şi administrativă a Şantierului Naval 2 Mai Mangalia.

Daewoo Mangalia Heavy Industries are datorii de peste un miliard de euro

Grupul sud-coreean Daewoo a preluat în 1997, de la statul român, pachetul majoritar la Şantierul Naval Mangalia. Tranzacţia a fost realizată prin înfiinţarea unei companii mixte, Daewoo Mangalia Heavy Industries, unde sud-coreenii aveau 51% din acţiuni iar statul român restul de 49%.

În luna noiembrie a anului trecut, Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering a ajuns la un acord pentru vânzarea participaţiei majoritare la Daewoo Mangalia Heavy Industries către compania olandeză Damen Shipyards, care deţine şi şantierul naval din Galaţi, tranzacţie de 26 de milioane de dolari.

Consiliul Concurenţei a avizat tranzacţia, care a fost însă blocată de Guvernul României.

Odată reintrat în portofoliul statului, Şantierul Naval Mangalia ar putea trece la construcţia de fregate pentru Armată, potrivit declaraţiilor fostului premier Mihai Tudose.

Daewoo Mangalia Heavy Industries a avut în anul 2016 o cifră de afaceri de 2,05 miliarde lei şi pierderi de 483,9 milioane lei. În perioada 2012 – 2016, şantierul naval a avut pierderi cumulate de aproximativ 2 miliarde de lei. Conform bilanţului pe 2016, compania avea datorii de 5,35 miliarde lei, peste un miliard de euro. Şantierul naval Mangalia a avut, în 2016, un număr mediu de 2.400 de angajaţi.

Şantierul naval Galaţi a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 548 milioane lei şi un profit net de 1,1 milioane lei, cu 2.200 de angajaţi.