Statul rus va injecta în Aeroflot un miliard de dolari pentru salva compania de la faliment
Autorităţile de la Moscova au oprit cursele aeriene în aprilie şi au reluat doar câteva rute, ceea ce a redus la jumătate sursele de venituri pentru operatorii aerieni din Rusia, care erau deja afectaţi în urma deprecierii rublei cu 24,5% faţă de dolar anul acesta. Analiştii au avertizat că unele companii aeriene vor avea nevoie de ajutor de la stat pentru a supravieţui.
Oferta publică secundară a Aeroflot la Bursa de la Moscova ar urma să fie finalizată în 26 octombrie, iar compania ar urma să obţină 39,1 miliarde de ruble, inclusiv 9,1 miliarde de ruble de la statul rus.
Guvernul, care deţine deja o participaţie de 51,17% în Aeroflot, îşi va exercita dreptul de preemţiune pentru a cumpăra acţiuni de încă 40,9 miliarde de ruble, iar investitorii de pe piaţă vor achiziţiona titluri în valoare de 30 miliarde de ruble, a informat Aeroflot.
Se estimează că preţul unei acţiuni va fi de 60 de ruble, astfel încât vineri titlurile Aeroflot au scăzut cu 8,8%, la 60,08 ruble, de la 65,86 ruble miercuri.
În august, traficul aerian de pasageri în Rusia a scăzut cu 35% iar pentru acest an se estimează un declin de 53%, la 60 de milioane de persoane.