Statul s-a împrumutat pe patru ani de la bănci cu 600 milioane lei, la o dobândă medie de 2,14%

Economica.net
17 03. 2016
mfp_08640000

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit 1,15 miliarde de lei, valoare aproape dublă faţă de suma cerută de stat.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 2,25%. În urma licitaţiei, randamentul maxim acceptat de către stat a fost de 2,18% pe an, iar cel mediu – de 2,14% pe an, potrivit datelor BNR.

Pentru anul 2016, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

Pentru luna martie, Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea să împrumute 3,7 miliarde de lei de pe piaţa internă, la care s-ar putea adăuga 405 milioane de lei din alocări suplimentare.