Statul scoate Bankia la vânzare, după doi ani de la naţionalizare – revista presei spaniole
Statul începe ieşirea din Bankia în condiţiile în care ‘a revenit încrederea’, anunţă cotidianul El Pais. Fondul spaniol pentru restructurarea băncilor a pus la vânzare 7,5% din capitalul băncii, însă guvernul deţine în continuare 60,9% din acţiunile entităţii bancare şi nu va vinde sub nivelul de 50%, pe durata anului în curs. Peştera de la Altamira s-a redeschis după 12 ani, în cadrul unui test pentru a măsura daunele provocate de vizite. De acum, în fiecare săptămână, cinci norocoşi vor intra prin tragere la sorţi, precizează cotidianul menţionat.
Cotidianul El Mundo anunţă de asemenea că statul pune Bankia la vânzare, la doi ani de la cădere. Guvernul spaniol a început vânzarea Bankia în cadrul strategiei politice potrivit căreia economia spaniolă ‘a trecut prin furcile caudine’ ale crizei şi se bucură din nou de încredere pe pieţe, aşa cum anunţa recent premierul Mariano Rajoy. La nici doi ani de la naţionalizarea celei de-a patra bănci a ţării, Bankia a confirmat faptul că s-a pus în vânzare un procent de 7,5% din capitalul aflat sub controlul statului.
Cotidianul ABC scrie de asemenea că statul pune în vânzare 7,5% din Bankia, pentru 1,3 miliarde de euro, începând astfel să recupereze în avantaj o parte din cea mai scumpă intervenţie financiară din istoria băncilor din Spania. Potrivit cotidianului spaniol, vânzarea are loc într-un moment bun, întrucât acţiunile entităţii bancare au înregistrat o revalorizare la bursă de 28% în cursul acestui an.
Diviziune în Congresul Deputaţilor pe marginea referendumului din Catalonia, observă cotidianul La Vanguardia. Acesta notează faptul că principala formaţiune din opoziţie – PSOE – se distanţează de Partidul Popular şi se abţine de la votul pe marginea unor rezoluţii împotriva organizării referendumului, iar formaţiunile minoritare îi sprijină pe naţionaliştii catalani (CiU). În plus, mai observă cotidianul catalan, Rubalcaba reuşeşte să strângă rândurile cu filiala catalană, în ciuda presiunilor venite din partea socialiştilor andaluzi.
PSOE şi PP nu sunt de acord asupra răspunsului ce trebuie dat Cataloniei şi nu sprijină rezoluţiile destinate blocării revendicărilor secesioniste. Cotidianul El Periodico de Catalunya mai observă că în legislativ, nici partidele catalane care se declară în favoarea referendumului nu votează acelaşi lucru.
Un judecător de la Audienţa Naţională cercetează maşinile de lux şi conturile fiului fostului lider naţionalist catalan Jordi Pujol, constată cotidianul La Razon. Astfel, fiul cel mare, Jordi Pujol junior, s-ar putea confrunta cu acuzaţii pentru delicte fiscale, dare de mită şi trafic de influenţă. Acelaşi cotidian spaniol observă că în peştera de la Altamira, aşa numita ‘Capelă sixtină’ a artei rupestre, primii noi vizitatori au spus că ‘lanternele sporesc misterul picturilor’.