Statul se faultează singur în procesul cu fraţii Micula. ROMATSA, în pericol să piardă toţi banii din conturi
25 ianuarie este termenul-limită până la care instanţa belgiană trebuie să dea un verdict în procesul dintre fraţii Micula şi Regia „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian” (ROMATSA), prin care oamenii de afaceri au cerut executrarea silită a Regiei.
„Înfăţişarea a avut loc pe 24 noiembrie, iar, potrivit legii, tribunalul de la Bruxelles are termen o lună să dea un verdict” a declarat pentru ECONOMICA.NET Gabriel Tudorache, lider de sindicat la Romatsa. Potrivit acestuia, suma totală de bani din conturile regiei de la EUROCONTROL care este în acest moment poprită de avocaţii fraţilor Micula a ajuns la 63 de milioane de euro, cât a încasat ROMATSA din serviciile de trafic aerian prestate către companiile aeriene care au folosit spaţiul României, de la momentul popririi şi până acum.
Cum s-a ajuns aici
ROMATSA este victimă colaterală într-un proces internaţional pe care România l-a pierdut la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington. Oamenii de afaceri români, dar cu cetăţenie suedeză Ioan şi Viorel Micula au dat statul român în judecată, după ce, la momentul aderării la UE, le-au fost retrase facilităţile fiscale de care beneficiau pentru că au făcut investiţii în zone defavorizate. Au câştigat procesul în decembrie 2013, iar statul român a trebuit să le plătească 85 de milioane de euro. Statul a încercat să compenseze suma cu datoriile pe care firmele fraţilor Micula le au către buget şi au depus şi o sumă de bani într-un cont escrow, până la convergenţa sumei totale. Însă, acţiunea s-a lovit de opoziţia Comisiei Europene, care a considerat măsura un ajutor de stat incompatibil şi a cerut României recuperarea sa.
În luna decembrie a anului trecut, Curtea Constituţională de la Bucureşti a respins excepţia de neconstituţionalitate privind legislaţia în baza căreia statul român a făcut plata dispusă de tribunalul de Washington. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, şi de ea se prevalează Ministerul de Finanţe ca să nu mai plătească nimic fraţilor Micula
Cu toate acestea, fraţii Micula încearcă să execute statul apelând la instanţe din alte state pe al căror teritoriu există bunuri ale statului român, şi s-au îndreptat şi asupra conturilor Romatsa deschise la EUROCONTROL, Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene.
Ca atare, la începutul lui septembrie, în urma deciziei unui executor belgian, conturile ROMATSA au fost poprite. Regia a contestat în instanţă decizia, iar ultimul termen din proces a avut loc la 24 decembrie, după o înfăţişare pe data de 30 noiembrie.
Decizii ciudate ale autorităţilor române
Fraţii Micula au obţinut decizia de poprire argumentând că banii din conturile Romatsa sunt ai statului roman. Sindicaliştii de la Romatsa au susţinut tot timpul, atât în faţa autorităţilor române, cât şi a judecătorului de la Bruxelles, că banii din conturi aparţin Romatsa şi nu statului. Iată o parte din argumentaţia lor, trimisă chiar judecătorului de la Bruxelles, acum câteva zile, pe 11 ianuarie.
„Prin lege, statul român nu este și nu poate fi nici proprietarul ROMATSA (regie autonomă), nici proprietarului acestor bani, chiar dacă, pentru respectarea reglementărilor economice internaționale, este stat contractant al acordului cu EUROCONTROL. ROMATSA nu este doar un recipient al banilor colectați de EUROCONTROL. Este chiar producătorul și proprietarul lor.
Acești bani nu sunt taxe stabilite arbitrar de statul român ci contravaloarea exactă a serviciilor prestate de ROMATSA. De aceea banii colectați de EUROCONTROL sunt facturați pe numele ROMATSA și sunt transferați direct în contul bancar al ROMATSA și nu al Ministerului Finanțelor Publice român.
În mod cert, statul român are dreptul suveran și obligația față de celelalte state contractante să supervizeze întreaga activitate a ROMATSA, inclusiv pe cea economică, dar acest drept nu se confundă cu dreptul de proprietate.
Pentru noi, salariații ROMATSA, în fapt realitatea este clară: frații Micula au un litigiu cu statul român dar s-au îndreptat pur și simplu în mod greșit către banii care sunt proprietatea ROMATSA și nu a statului roman”.
De ce au trimis sindicaliştii un memoriu judecătorului belgian, după ce a avut loc ultima înfăţişare în proces? Pentru că, spun ei, avocaţii statului român în această speţă au susţinut în instanţă chiar contrariul, că banii sunt ai statului, iar asta va duce cu siguranţă la pierderea procesului.
Sindicaliştii au trimis, pe 4 ianuarie, un memoriu autorităţilor prin care reclamă atitudinea cel puţin dubioasă a avocaţilor statului român. Hârtia a fost trimisă Preşedinţiei, prim-ministrului, ministrului de Finanşe şi cel al Transporturilor. Iată ce spun sindicaliştii:
„Pregătirea și derularea ședinței de judecată din 24 decembrie 2015
În perioada care a urmat, ATSR (sindictul Romtasa-n.red.) a sintetizat și documentat în limbile română, franceză și engleză, toată legislația internațională și națională de care are cunoștință și s-a adresat ministrului finanțelor și ministrului transporturilor, pentru a obține armonizarea poziției statului român cu cea a ROMATSA, în sensul că ROMATSA este proprietarul atât al patrimoniului cât și al banilor popriți și nu statul român.
Pe baza acestor documente, o delegație ATSR a fost primită de secretarul general al MF, consiliera personală a ministrului finanțelor și directorul general al direcției juridice a MF (Ministerul Finanşelor-n.red), care au confirmat fără nici o ezitare că patrimoniul și banii sunt proprietatea ROMATSA. Mai mult, au afirmat că nu au nimic împotrivă la întreruperea colectării banilor ROMATSA de către EUROCONTROL-CRCO și revenirea la colectarea directă de către ROMATSA. Identic și la ministerul transporurilor, la nivelul secretarului de stat pentru aviație.
În paralel, și directorul general ROMATSA a desfășurat un dialog pe această temă, trimițând în numele ROMATSA argumentarea amintită mai sus și cerând confirmări de armonizare a poziției de la directorul general al direcției juridice a MF (dl. Badea), casa de avocatură din România angajată de MF (dl. Deleanu) precum și de la cea angajată de MF în Belgia (dl. Kalenga). Deasemenea, directorul general a transmis această documentație și casei de avocatură angajată de ROMATSA în Belgia (dl. Renard), pentru pregătirea în acest sens a pledoariei finale. ATSR a transmis și scrisori deschise președintelui României și premierului.
Dar cu toate acestea, rezultatele concrete, respectiv confirmarea de către avocatul belgian al MF că va susține că banii sunt proprietatea ROMATSA, au întârziat să apară. Până în data de 22 decembrie ora 14.55 (ora României) când, printr-un mesaj între avocații belgieni ai MF și cei belgieni ai ROMATSA, avocatul belgian al MF a confirmat cu claritate că a fost instruit de MF prin avocatul român al MF să susțină că banii popriți sunt proprietatea ROMATSA. De acest mesaj au luat la cunoștință atât delegația ROMATSA cât și cea a ATSR în dimineața zilei de 23 decembrie, când le-a fost înmânat, la întâlnirea pregătitoare, de către avocații belgieni angajați de ROMATSA.
În dimineața zilei de 24, pe holul tribunalului, a apărut avocatul român al MF (dl. Deleanu) care, în totală contradicție cu cele de mai sus, îl (re)instruiește pe avocatul pledant belgian al MF (dl. Kalenga) să nu mai susțină că banii popriți sunt proprietatea ROMATSA (!?). Mai mult chiar, îi înștiințează de acest lucru și pe avocații belgieni ai ROMATSA care, în pofida întregului „arsenal” juridic de care dispuneau pentru susținerea poziției ROMATSA, ridică din umeri (?!). La fel și delegația ROMATSA (?!).
Singur Sindicatul ATSR, prin delegații săi prezenți la tribunalul din Bruxelles cât și prin cei din țară pe care i-a informat de această situație, a susținut cu hotărâre și în mod repetat că ROMATSA trebuie să-și afirme cu tărie și argumentat juridic și faptic, dreptul de proprietate. Din păcate, reprezentanții legali ai ROMATSA și avocații lor belgieni au hotărât contrariul. Și din nou a urmat o pledoarie „bună” despre ROMATSA, în care din nou avocatul a pledat despre orice în afară de proprietatea ROMATSA asupra banilor popriți. Fapt de care au profitat din plin avocații fraților Micula, care au speculat mai bine de 40 de minute tocmai pe tema că banii ar fi proprietatea statului român. Și astfel ROMATSA a pierdut ultima ocazie de a-și susține în acest tribunal de la Bruxelles dreptul de proprietate asupra banilor popriți. Nu mai poate depune înscrisuri și nu mai poate pleda”.
Autorităţile române par, inexplicabil, resmnate şi se pregătesc să piardă procesul. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat public că va cere ca Romatsa să se împrumute, ca să poată plăti salariile în cazul în care fraţii Micula vor câştiga procesul şi ar goli conturile Regiei.
Iată ce a spus ministrul acum două zile, în conferinţă de presă
„Este un proces complex, sunt implicate mai multe părţi, inclusiv Comisia Europeană. Din păcate, fraţii Micula şi-au ales ca ţintă din tot patrimoniul statului român o companie din portofoliul Ministerului Transporturilor. Evident, nu putem influenţa cursul acţiunii judecătoreşti, care se desfăşoară la Bruxelles. M-am văzut personal cu sindicaliştii acum câteva zile. Sunt preocupat, în afară de câştigarea procesului, de a asigura banii pentru activitatea ROMATSA. Practic, statul român este reprezentat de MFP, de avocaţii lor. Ei lucrează cu avocaţii angajaţi de ROMATSA – mai bine sau mai puţin bine, din câte s-au exprimat unii. Principala mea preocupare este de a asigura banii după perioada de 2-3 luni, când rezervele ROMATSA se vor termina. Pentru aceasta am avut deja discuţii cu MFP. Lucrăm la mai multe variante, inclusiv obţinerea unui credit de trezorerie, pentru a încerca să asigurăm această continuitate, pentru că ROMATSA, cu siguranţă, nu se va opri aici. ROMATSA are venituri sigure, este o companie solidă, va trebui doar să traverseze această perioadă dificilă şi asta încercăm acum cu MFP: să asigurăm traversarea acestei perioade”, a explicat şeful de la Transporturi.
Mai mult, susţine Dan Costescu, în privinţa acestui proces este pregătit „şi pentru câştig, dar şi pentru pierdere”.
„Ca orice persoană care lucrează în managementul riscului, nu pot să stau cu capul în nisip ca un struţ şi să spun: ‘O să câştigăm.’ Eu sunt pregătit şi pentru câştig şi pentru pierdere. Pentru ambele variante”, a spus Costescu.