Statul va garanta în proporţie de 50% credite pentru IMM-uri de maximum 5 milioane lei

Economica.net
09 10. 2013
euro_bancnote_2_42590800_74928000_47241700

Garanţia va fi de maxim 50% din valoarea finanțării, acordată de Fondul Naîional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern.

„Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi întreprinderilor mijlocii, disponibil pe trei ani de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se spune în actul normativ.

Nu sunt eligibile pentru acest program IMM-urile din care activează în intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie.

„Programul ţinteste IMM-urile care au un business sustenabil şi a căror activitate are un efect multiplicator mai mare in economia reală. Mecanismul programului este similar cu cel al programului Prima Casă”, se precizează în nota de fundamentare a documentului.

Sursa de plată a garanţiilor acordate de către FNGCIMM pentru creditele obţinute de IMM-urile eligibile este Fondul de risc pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

„Pentru acoperirea riscurilor rezultate din acordarea garanţiilor în cadrul programului, precum şi pentru finanţarea anuală a capitalului se constituie Fondul de risc pentru întreprinderi mici şi mijlocii. De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sumele existente în Fondul de risc pentru Programul Mihail Kogalniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii se transferă în fondul de risc constituit conform prezentei ordonanţe de urgenţă, care funcţionează ca fond de risc unic pentru ambele programe”, se menţionează în act.

Sursele fondului de risc sunt comisionul de risc încasat de la beneficiarii celor două programe de garantare, sumele recuperate de ANAF în contul valorii de executare a garanţiilor plătite de către Ministerul Finanţelor Publice, obligaţiile fiscale accesorii la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, aplicate creanţelor rezultate din plata garanţiilor în cadrul programelor, calculate şi recuperate ANAF şi dobânzile bonificate la disponibilul fondului de risc în cadrul programelor.

Dacă disponibilul fondului de risc nu acoperă valoarea de executare a garanţiilor, acesta se alimentează de la bugetul de stat prin alocaţiile bugetare anuale pe perioada 2013-2018 prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Întrucât garanţia acoperă maxim 50% din valoarea finanţării, beneficiarul are obligaţia să constituie în favoarea MFP o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate.

Referitor la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, se menţionează că, la momentul acordării, garanţiile care vor fi emise în cadrul programului nu reprezintă plăţi din bugetul de stat, ci determină exclusiv majorarea datoriei publice. Suma reprezentând valoarea de executare a garanţiilor care nu au fost recuperate în cursul aceluiaşi an are impact asupra bugetului anului în care acestea se execută.