Statul va rămâne acţionar majoritar la Cupru Min, companie aflată pe profit – Ministrul Economiei

Economica.net
30 07. 2017
sediu1_40943200

”Vă răspund ca ministru şi îmi asum acest răspuns. Nu cred foarte mult în această idee, a privatizării. Eu cred că în momentul de faţă Cupru Min SA arată că trăieşte. Cu investiţii foarte serioase şi sănătoase, Cupru Min SA poate şi este o companie care arată că putem produce la noi în ţară fără niciun fel de problemă”, a susţinut Fifor, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Abrud, întrebat dacă s-a renunţat la varianta privatizării companiei care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află aproape 60% din rezerva de cupru a României. 

Ministrul a subliniat că statul ”va rămâne acţionar majoritar, fără niciun fel de dubiu”.

Aflat în prima sa vizită la un obiectiv din portofoliul Ministerului Economiei, după cum a menţionat, Mihai Fifor a spus că a dorit să înceapă cu exploatarea de la Roşia Poieni pentru a da un semnal. ”Pentru că noi dorim să încurajăm această zonă, să dezvoltăm această zonă. Ştim foarte bine că întreaga zonă stă pe această industrie”, a adăugat el. 

Ministrul Fifor a mai spus că, în prezent, Cupru Min SA reprezintă ”un exemplu de bună practică, o companie cu capital românesc care a reuşit să depăşească o perioadă foarte grea în existenţa sa şi care, în momentul de faţă, produce foarte bine”. 

Totodată, el a explicat că, prin programul de guvernare, PSD şi ALDE şi-au asumat să sprijine această companie pentru a se dezvolta şi pentru a se retehnologiza. 

”Desigur, sunt foarte multe alte probleme care se discută încă la nivelul Cupru Min SA şi la nivelul Ministerului Economiei, sunt planuri de investiţii foarte interesante pentru perioada imediat următoare. În programul de guvernare noi avem în intenţie să reluăm şi industria metalurgică în zonă. Încă discutăm să vedem care este cea mai bună opţiune pentru acest lucru. S-a discutat despre Zlatna, o să vedem în ce măsură şi cum vom dezvolta acest lucru”, a mai spus ministrul. 

Mihai Fifor a susţinut că societatea este ”pe profit” şi că are nevoie de retehnologizare şi investiţii în perioada imediat următoare. 

”Are câteva chestiuni, nu neapărat urgente, dar chestiuni pe care trebuie să le rezolve şi cred că cea mai importantă este aceasta a investiţiilor în retehnologizare, pentru că asta înseamnă creşterea capacităţii de producţie, înseamnă scăderea costurilor, un acces mai uşor pe piaţă. Ne dorim ca cei de la Cupru Min să nu mai vândă pur şi simplu minereul, ci să-l dezvoltăm aici, în zonă”, a punctat demnitarul. 

Întrebat despre problemele de poluare înregistrate de-a lungul timpului la societate, ministrul a spus că, în prezent, Cupru Min are aviz de mediu. ‘Se pregăteşte pentru a-şi prelungi acest aviz de mediu. Nu avem motive de îngrijorare. Discuţiile cu cei din conducerea companiei arată că sunt în parametrii, în momentul de faţă”, a mai susţinut ministrul Economiei. 

Mihai Fifor a vizitat duminică, cu prilejul primei ediţii a Zilei Minerului, exploatarea minieră de la Roşia Poieni – cariera şi uzina de preparare. 

Anul trecut, compania a înregistrat o producţie record de concentrat de cupru, respectiv 39.000 de tone, cea mai mare din istorie, potrivit reprezentanţilor Cupru Min. Exploatarea zăcământului se face în carieră, pe trepte, prin forare şi împuşcare cu explozivi. În prezent, societatea are 540 de angajaţi.