Statutul Parlamentarilor: Parlamentul dezbate joi cererea de revizuire a preşedintelui Băsescu

Economica.net
05 02. 2013
votare_la_parlament3_rsz_38618800

„Cele două subiecte nu interferează în mod negativ. Deci, pe data de 7 probabil vom dezbate şi acea retrimitere a Statutului, solicitarea de reaxaminare a preşedintelui. Intră pe 7. Bugetul nu va fi adoptat până pe data de 7”, a spus Nicolicea.

El a arătat că marţi sau miercuri Comisia de Statut se va întruni şi va elabora Raportul în cazul cererii de reexaminare.

„Nu e lucrare amplă, ci trebuie discutate doar articolele care au fost retrimise. Camera şi Senatul vor decide dacă acceptă propunerea preşedintelui sau nu. În cazul în care votul este pozitiv pentru amendamentele care se fac la Comisie, acestea vor fi ataşate la lege. Dacă votul este negativ, legea pleacă aşa cum a fost trimisă la preşedinte”, a spus Nicolicea.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV şi propunând dezbatere publică asupra proiectului.

În cerere se arată că Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi imunitatea parlamentarilor.

Oficialii Comisiei Europene nu au avut obiecţii faţă de noul statut propus al parlamentarilor şi trebuie văzut dacă bugetul pe 2013 mai poate fi aprobat ca efect al deciziei preşedintelui de a trimite Parlamentului spre reexaminare acest statut, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.