STB va asigura curse speciale cu ocazia Campionatului European de Fotbal

Societatea de Transport Bucureşti va asigura, în perioada 13 - 28 iunie, transport special de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă către Centrul istoric al Capitalei şi Arena Naţională, pentru suporterii care vor merge la meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal - UEFA 2020, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 10 iun. 2021, 21:58
STB va asigura curse speciale cu ocazia Campionatului European de Fotbal

Linia specială expres 700 va circula pe traseul Aeroport – centrul Capitalei – Arena Naţională: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Piaţa Presei, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Pod Naţiunile Unite, Palatul Parlamentului, Bulevardul Naţiunile Unite, Bulevardul Libertăţii, Piaţa Unirii, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal, Şoseaua Mihai Bravu şi Piaţa Iancului. Autobuzele liniei expres vor face staţii la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Piaţa Muncii, Piaţa Hurmuzachi şi Piaţa Iancului.

Pe traseul Arena Naţională – centrul Capitalei – Aeroport autobuzele vor cicula pe la Piaţa Iancului, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal, Bulevardul Unirii, Piaţa Unirii, Bulevardul I. C. Brătianu, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa Universităţii, Bulevardul Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bulevardul Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, DN 1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Staţiile vor fi la Piaţa Iancului, Vatra Luminoasă, Piaţa Hurmuzachi, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

De asemenea, potrivit STB, suporterii se vor putea deplasa de la aeroport către centrul Capitalei şi cu autobuzele liniei expres 783. De asemenea, suporterii vor putea utiliza autobuzele liniei expres 780 şi cursa feroviară de la aeroport la Gara de Nord, iar apoi autobuzele liniei 123, pentru a ajunge în centrul Capitalei.

Din centrul Capitalei, suporterii vor putea ajunge la „Arena Naţională” cu autobuzele liniei 104 şi cu cele ale liniei speciale expres 700, de la staţia „Bd. I. C. Brătianu”, precum şi cu tramvaiele liniilor 40 şi 55, de la terminalul „Piaţa Sfânta Vineri”. De la „Arena Naţională”, suporterii vor putea ajunge în Centrul istoric al Capitalei cu vehiculele liniilor mai sus menţionate.

STB SA a anunţat, de asemenea, că va suplimenta numărul de vehicule pe liniile care asigură legătura de transport între aeroport, centru şi stadion şi va prelungi programul de circulaţie în data 28.06.2021 (atunci când meciul programat pe „Arena Naţională” va începe de la ora 22:00), până la defluirea totală a spectatorilor.

Potrivit societăţii de transport, din raţiuni de siguranţă şi pentru ca spaţiile de acces în stadion şi arterele adiacente să nu se aglomereze (atât la intrare, cât şi la ieşire), în zilele în care se vor disputa meciurile de fotbal, traficul rutier va fi restricţionat total pe Bulevardul Pierre de Coubertin, Strada Vatra Luminoasă, Strada Tony Bulandra şi Bulevardul Basarabia. Pe tronsonul cuprins între Şoseaua Mihai Bravu şi Bulevardul Chişinău, liniile de transport din apropierea „Arenei Naţionale” vor fi deviate, gradual, începând cu ora 7:00.

Astfel, linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bulevardul Basarabia/ Bulevardul Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bulevardul Chişinău, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Ferdinand, Strada Traian, Calea Călăraşi, Bulevardul Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”; linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Strada Matei Voievod/Strada Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Popa Nan, Strada Delea Veche (Strada Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Strada Delea Nouă, Strada Dristorului, Strada Baba Novac, Strada Constantin Brâncuşi, Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul ” Bulevardul Basarabia”.

Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între „Valea Argeşului” şi intersecţia Strada Matei Voievod/Strada Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Popa Nan, Strada Delea Veche (Strada Budilă, Strada Ţepeş Vodă), Strada Delea Nouă, Strada Dristorului, Strada Baba Novac, Strada Constantin Brâncuşi, Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul ” Bulevardul Basarabia”.

Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şoseaua Pantelimon/ Bulevardul Pierre de Coubertin/Şoseaua Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şoseaua Iancului, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal, apoi traseul actual.

Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Strada Baicului/Şoseaua Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Ferdinand I, Bulevardul Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bulevardul Gării Obor, Strada Baicului, Strada Paharnicul Turturea, Strada Dumitru Slugeru, Strada Heliade între Vii, Şoseaua Electronicii, Strada Baicului, Bulevardul Gării Obor, Bulevardul Ferdinand I, Şoseaua Pantelimon, Strada Ziduri Moşi, Şoseaua Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şoseaua Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă.

„Pentru planificarea facilă a călătoriilor şi pentru a descoperi cele mai importante atracţii turistice din Bucureşti, STB SA recomandă utilizarea aplicaţiei gratuite Info Transport Bucureşti. Aplicaţia Info TB oferă avantajul de a alege traseul optim şi posibilitatea de a vedea în timp real vehiculele pe hartă, precum şi orele de sosire în staţii”, se precizează în comunicat.

În perioada 13-28 iunie 2021, Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe care va găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020. Astfel, patru meciuri – trei din grupe şi unul din faza optimilor de finală – se vor disputa pe Arena Naţională din Bucureşti în zilele de 13, 17, 21 şi 28 iunie 2021.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...