Steaua – Rapid, un derby cu istorie explozivă

Economica.net
24 10. 2011

La o lună şi jumătate de la inaugurare, Naţional Arena găzduieşte primul derby al Ligii I. Steaua – Rapid este partida care a generat cele mai mari tensiuni în ultimele sezoane, rivalităţile istorice răsfrângându-se de cele mai multe ori în teren.

Nu mai departe de toamna lui 2005, arbitrul întâlnirii din această seară, Alexandru Tudor, a fost pe punctul de a suspenda partida care se disputa la vremea aceea în Giuleşti. Centralul a întrerupt meciul de două ori, hotărât să-l oprească definitiv, din cauza obiectelor aruncate din tribune. Un telefon din partea lui Dumitru Dragomir l-a făcut atunci pe Tudor să reia jocul.

Cele mai multe polemici le-a stârnit însă derby-ul din primăvara lui 2008, disputat tot pe arena de lângă Podul Grant, care a culminat cu celebrul caz „Bricheta”. În minutul 73, Alexandru Deaconu a întrerupt jocul, după ce a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din tribune, iar Rapidul a pierdut meciul cu 0-3, la masa verde.

Cea mai importantă întâlnire a celor două rivale s-a consemnat însă în primăvara lui 2006, când Steaua şi Rapid şi-au disputat un loc în semifinalele Cupei UEFA. Rezultatul a fost 1-1 în manşa disputată pe terenul alb-vişiniilor, iar Steaua a disputat returul pe fostul stadion Lia Manoliu şi a obţinut calificarea, după un meci încheiat 0-0.

Acum, un rezultat de egalitate ar echivala cu un eşec pentru elevii lui Ilie Stan. Ei vin după un catastrofal 0-5 la Haifa şi un parcurs extrem de modest în campionat, cu o victorie în ultimele cinci partide. În istorie, Steaua şi Rapid s-au întâlnit de 106 ori până acum. Steaua a câştigat 41 de meciuri, Rapidul de 27 de ori, iar restul partidelor s-au încheiat la egalitate. Cea mai clară victorie a Stelei pe teren propriu s-a consemnat în 1988, scor 5-0.

Derby-ul din această seară va începe la ora 20.00, iar în tribune sunt aşteptaţi în jur de 40.000 de fani.