Stefan Albarosa revine în imobiliare, după ce şi-a răscumpărat proiectele cedate băncilor
Înainte de criză, când se bătea palma pentru vânzarea terenurilor chiar din avion, divizia de imobiliare a grupului Cefin, controlat de familia Albarosa, a ajuns să fie cel mai mare dezvoltator de spații logisitce. Criza însă nu i-a ocolit nici pe italieni. Au dat chix cu proiectul rezindențial Cortina din Băneasa, dar și cu proiectele logistice pe care încă nu apucase să le construiască.
Albarosa spune că proiectele au fost predate băncilor, iar pierderile înregistrate de pe urma acestora a fost de 25 de milioane de euro.
„În 2009, când am văzut că nu mai putem ține proiectele, le-am predat pe cale amiabilă băncilor. Activitatea noastră imobiliară a repornit. La sfârșitul lui 2012 am sesizat că piața începe să se miște. Apoi, la începutul lui 2013, AIC Industrial & Logistic Development (AIC) și-a format o echipă de specialiști în domeniul industrial și logistic, și am observat intersul unor fonduri de investiții interesate să se întoarcă în România. Prima tranzacție a fost răscumpărarea tuturor clădirilor ale grupului Cefin, unde desfășuram activitatea de comercializare a autovehiculelor. În 2014, am răscumpărat proiectele noastre preluate de bănci”, povestește Stefan Albarosa.
Noua firmă, AIC, este deținută în proporție de 80% de familia lui Stefano Albarosa, iar 20% de familia lui Maurizio Rossetto, cel care ocupă funcția de director financiar. Familia Orecchia, alături de care pornise afacerea Cefin în România, nu se mai regăsește în acționariatul AIC.
Tranzacții de 30 de milioane de euro
AIC a răscumpărat astfel mai multe terenuri pe care le achiziționase anterior pentru dezvoltarea de spații logistice la București, Arad, Timișoara, Pitești, Ploiești și Iași.
Cel mai mare teren care a reintrat în portofoliul AIC este cel de lângă București, la km 23, în suprafață de 40 de hectare. Acolo, Cefin a construit alături de Valad parcul industrial A1 Business Park. Cefin începuse construcția și la alte depozite, dar care au rămas nefinalizate. Recet, ACI a bifat o tranzacție cu belgienii de la Vabeld, o afacere de familie, care au cumpărat 15 hectare de teren și două depozite nefinalizate. Tot aici, cel mai activ dezvolator, CTP, a cumpărat 20 de hectare de teren, care deține și Bucharest West, achiziționat cu peste 80 de milioane de euro de la Portland Trust.
Tot anul acesta, parcul Cefin din Arad a fost preluat de CTP. Firma prin care a fost construit, Cefin Real Estate Asset Management, se afla în insolvență cu datorii de 26 milioane de euro. Alte tranzacții au fost parafate cu invesitori mai mici, străini, care doresc să rămână în anonimat.
Cefin a construit lângă București 350.000 de mp de spații logistice, iar acum vrea să continue această activitate. Împreună cu belgienii de la Vabeld, AIC va construi un depozit de 13.000 de mp pentru Fashion Days, o investiție de 5,5 milioane de euro.
„Pentru a face investiții pe termen lung e nevoie de fonduri pe care noi, în momentul de față nu le avem. Pentru ce facem noi, avem nevoie de un capital de cinci – 10 milioane de euro, pentru a face ce face CTP, avem nevoie de două miliarde de euro”, mai spune Albarosa.
Deși nu a vrut să ofere mai multe detalii, Albarosa spune că e pe punctul de a semna o nouă tranzacție, pentru un proiect greenfield.
Rezidențial. Din nou
De numele Cefin este legat și unul dintre falimentele de după criză. Ridicat, dar nefinalizat, proiectul rezidențial Cortina din zona Băneasa din București, a intrat în portofoliul băncii. Firma prin care Cefin a investit aici, alături de americanii de la Heitman, avea datorii de 25 de milioane de euro. Anul trecut, proiectul falimentar a fost preluat de un grup de investitori români, care continuă investiția.
Deși a dat chix cu proiectul de locuințe, Albarosa a fost atras de un teren de pe lacul Pantelimon, activ aflat în portofoliul de credite neperformante al unui fond de investiții. În luna iulie a acestui an AIC a cumpărat terenul de 10.000 de mp.
„Am făcut o investiție specualtivă într-un proiect pentru dezvoltarea a 100 de apartamente pentru Prima Casă. Discutăm de apartamente de trei camere, de 65-70 de mp care se vor vinde cu 60.000 – 70.000 de euro. E un proiect care e securizat și suntem la faza de obținere a autorizației de construcție. Teerenul se află pe marginea lacului Pantelimon, în apropiere de International School of Bucharest. Cu rezidențialul noi ne-am ars. Așa că nu vom începe să construim fără un partener specializat în domeniu. Rolul nostru în acest proiect este cel de finanțator. Suntem în discuții cu Hercesa, Bog’Art și cu mai mulți parteneri. Valoarea proiectului se ridică la 12 milioane de euro”, a mai declarat Stefan Albarosa.