Ştefan Deaconu a fost ales preşedinte al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR

Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României l-a ales marţi, cu unanimitate de voturi, pe Ştefan Deaconu în funcţia de preşedinte al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 18:29
Ştefan Deaconu a fost ales preşedinte al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR

Conform unui comunicat remis, marţi, Agerpres, profesorul Ştefan Deaconu este îndrumător de doctorat în ştiinţe juridice şi membru în Consiliul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.

Avocat în cadrul Baroului Bucureşti, Ştefan Deaconu are, de asemenea, o solidă experienţă în sectorul public ca Director în Senatul României (2004-2005) şi consilier prezidenţial, şef al Departamentului Constituţional Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale (2005-2012).

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...