Stefan Fule: Uniunea Europeană trebuie să continue extinderea în pofida crizei
Croaţia va deveni în iulie al 28-lea stat membru UE, iar Serbia şi Muntenegru aşteaptă să le vină rândul la aderare.
„Soluţia în problema aderării ţine de un singur lucru – credibilitate. Dacă statele candidate sunt credibile în procesul de reforme, Uniunea Europeană trebuie să fie credibilă în procesul de extindere”, a spus Fule cu ocazia unei reuniuni a Grupului de la Vişegrad.
„Este în interesul nostru să avem un consens cât mai puternic în materie de extindere. Extinderea nu a fost niciodată o problemă. Extinderea a fost întotdeauna o soluţie”, a spus el.