Ştefan, MFP: Primul trimestru se va încheia cu un uşor excedent. Estimăm o colectare suplimentară de 2 miliarde de lei

Economica.net
03 04. 2017
calcul_bani_taxe_567876543_84863500

‘La două luni execuţia bugetară este cu excedent, 0,05% din PIB, ceea ce înseamnă 397 milioane lei plus, faţă de 0,1% din PIB în 2016. Suntem în echilibru, suntem pe excedent şi această tendinţă se va păstra, aşa cum arată datele operative pe martie, şi pe întreg trimestrul I din 2017. Va fi un uşor excedent. De regulă, trimestrul unu este un trimestru cu deficit, nu cu excedent. Faptul că nouă ni se indică un excedent în trimestrul unu este un semn bun, că suntem în linie cu proiecţiile noastre. De regulă, trimestrele unu şi doi aduc cam 40% din veniturile anuale şi 60% se colectează în trimestrele trei şi patru şi, în principal, trimestrul trei este trimestru de vârf în colectarea bugetară. Aşa cum arată datele operative, trimestrul unu înseamnă o colectare undeva între 22% şi 23% din veniturile proiectate anual’, a explicat Viorel Ştefan.

Conform datelor prezentate de acesta, încasările la buget în primul trimestru din acest an au fost de 50,16 miliarde lei, faţă de 49,79 miliarde lei în perioada ianuarie-martie 2016.

‘Graficul compară volumul de colectare pe care îl realizează ANAF. La aceste cifre, dacă adăugăm ce se colectează la administraţia locală, ceea ce înseamnă rezultatul instituţiilor autofinanţate, bani de la Uniunea Europeană, probabil se vor mai adăuga 6-7 miliarde lei la colectarea pe 2017, ceea ce poate fi comparat cu 2016 trimestrul unu, care este la nivel de 55,5 miliarde lei. Noi estimăm că trimestrul unu se va închide cu o colectare de două miliarde lei suplimentară faţă de trimestrul unu anul trecut’, a mai spus ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, veniturile colectate la bugetul asigurărilor sociale au fost în creştere în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2016.

‘Creşterea masei salariale în primele 2 luni cu 22% generează creştere de colectare la contribuţiile de asigurări sociale: 3,35 miliarde lei în ianuarie 2017, faţă de 3,14 miliarde lei în ianuarie anul trecut, 3,22 miliarde lei în februarie faţă de 2,78 miliarde lei anul trecut şi 2,83 miliarde lei pe date operative faţă de 2,03 miliarde lei anul trecut, în martie. La nivel de trimestru se păstrează această tendinţă de colectare mai bună pe trimestrul unu 2017 faţă de trimestrul I 2016’, a precizat Viorel Ştefan.