Ştefan Schaffer preia conducerea DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank de la Bucureşti

29 03. 2021
Stefan

Ştefan Schaffer are o experienţă de aproape 30 de ani în dezvoltarea de soluţii IT pentru business. De-a lungul carierei sale, a dezvoltat produse şi servicii IT pentru diferite companii, a coordonat proiecte majore de integrare de unităţi de business, precum şi dezvoltarea de aplicaţii pentru gestionarea riscului şi conformitate.

În iulie 2020, s-a alăturat grupului Deutsche Bank după o experienţă ca partener într-o companie multinaţională din domeniul serviciilor profesionale, unde a fost responsabil de utilizarea tehnologiei în servicii anti-fraudă şi conformitate.

Ştefan Schaffer îşi va exercita atribuţiile în parteneriat cu echipa locală de management şi cu Paul Batog, care va prelua o serie de responsabilităţi de coordonare a centrului, în plus faţă de rolul actual de director al Departamentului de Achiziţii Globale.

În 2021, DB Global Technology va continua să îşi extindă echipa locală şi să dezvolte proiecte noi. Centrul din Bucureşti a atins pragul de 1.000 de angajaţi şi colaboratori şi continuă să îşi mărească echipa cu specialişti în tehnologii cloud, securitate informatică, networking şi platforma SAP S/4HANA.

Deutsche Bank este prezentă pe piaţa din România din anul 1998, oferind produse şi soluţii personalizate pentru Corporate, Investment şi Transaction Banking, pentru clienţi corporativi şi instituţionali, precum şi servicii de Private Wealth Management pentru clienţii persoane fizice.