Steinmeier avertizează că ”vremurile grele”’ şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a reiterat duminică deplina solidaritate a ţării sale faţă de Ucraina, dar în acelaşi timp şi-a avertizat conaţionalii că ”vremurile grele” şi consecinţele economice ale invaziei ruse în Ucraina ''sunt abia la început'', consemnează agenţia EFE.
AGERPRES - Dum, 27 mart. 2022, 18:52
Steinmeier avertizează că ''vremurile grele''' şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început

”Vor veni zile grele. Şi trebuie să fim dispuşi să le înfruntăm dacă nu dorim ca solidaritatea să rămână doar vorbe”, a spus Steinmeier într-un discurs premergător unui concert de sprijin pentru Ucraina desfăşurat la palatul prezidenţial Bellevue. ”Şi purul adevăr este că ce este mai greu încă nu a venit”, a adăugat preşedintele german.

Ţara sa, care importă din Rusia mai mult de 50% din necesarul de gaze naturale, a început sub guvernarea cancelarului social-democrat Olaf Scholz să ia măsuri de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Totuşi, ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, a avertizat că acest proces va fi îndelungat şi Germania nu-şi poate permite un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, cerut de unii oficiali americani şi europeni, dar în primul rând de Ucraina pentru a înăspri sancţiunile împotriva Moscovei.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Pe de altă parte, Preşedintele american Joe Biden a atras atenţia joi că vor exista unele crize de alimente în urma invaziei ruse în Ucraina şi sancţiunilor impuse Rusiei şi a discutat acest subiect cu liderii europeni cu care s-a întâlnit la Bruxelles. ”Preţul sancţiunilor nu afectează doar Rusia. Afectează multe alte state, inclusiv ţările europene şi de asemenea ţara noastră (SUA)”, a declarat Biden după un summit extraordinar al NATO, amintind că Ucraina şi Rusia sunt ”grânarii” Europei şi au o pondere importantă pe piaţa mondială, cele două ţări însumând circa 30% din exporturile mondiale de grâu.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în modul în care comunică cu cetăţenii, a declarat, luni,......
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Interesul Qualcomm pentru achiziționarea Intel pare să se fi răcit din cauza complexităților asociate tranzacției, ...