Stellantis şi-a suspendat previziunile pentru anul 2025 din cauza incertitudinii create de taxele americane

Grupul auto Stellantis a anunţat miercuri că a decis să îşi suspende previziunile, care arătau spre o revenire moderată în acest an, din cauza incertitudinii create de politicile tarifare al preşedintelui SUA, Donald Trump, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 30 apr. 2025, 15:37
Stellantis şi-a suspendat previziunile pentru anul 2025 din cauza incertitudinii create de taxele americane

La finele lunii februarie, Stellantis estima că în 2025 va realiza o creştere pozitivă a cifrei de afaceri, un flux pozitiv de numerar şi un avans „de ordinul unei singure cifre” a marjei de profit operaţional. Însă aceste previziuni erau bazate pe ipoteza că nu vor exista modificări asupra taxelor şi comerţului mondial, un scenariu care nu mai este valabil. Începând din data de 3 aprilie, toate vehiculele importate în SUA sunt taxate cu 25%, scrie Agerpres.

Grupul Stellantis (care regrupează mărci precum Jeep, Ram, Peugeot şi Fiat) produce în afara SUA (în Mexic şi Canada) aproximativ două cincimi din automobilele pe care le vinde.

Decizia de a suspenda aceste previziuni „se datorează modificării politicilor tarifare, precum şi dificultăţilor în a face prognoze cu privire la posibilul impact asupra volumelor de vânzări şi asupra peisajului concurenţial”, a informat producătorul auto într-un comunicat de presă.

Anunţul Stellantis vine la o zi după ce rivalul General Motors a decis şi el să renunţe la previziunile anuale, în pofida unor rezultate solide în primul trimestru, din cauza incertitudinilor provocate de războiul comercial al lui Trump. Grupul Mercedes-Benz, ale cărui vânzări în SUA sunt şi ele ameninţate, a anunţat la rândul său miercuri că şi-a retras previziunile pentru 2025.

Stellantis trece printr-o perioadă dificilă şi în primul trimestru al acestui an cifra sa de afaceri a scăzut cu 14% în ritm anual, până la 35,8 miliarde de euro. Reculul cifrei de afaceri are legătură în primul rând cu o scădere a volumelor cu 9%. În America de Nord, cifra de afaceri a grupului s-a redus cu aproape 4,9 miliarde de euro, din cauza unei scăderi a volumelor de vânzări de 20%.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldov, a anunțat că a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025. ...
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia joi, 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele ...
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă benzina și motorina la 1 ianuarie 2026
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă ...
Prețurile carburanților au crescut în România imediat după miezul nopții, cu până la 34 de bani pe litru, reflectând ...
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
Din cele nouă ferme care aprovizionează cei mai mari trei procesatori de lapte din România cu cele mai mari cantități ...