Stellantis va fabrica într-una din uzinele sale din Italia noul Jeep Compass – surse Reuters
Noul model va fi dezvoltat pe baza SUV-ului Compass pe care Stellantis îl produce în prezent la Melfi, una din principalele sale unităţi din Italia, au adăugat sursele.
Săptămâna aceasta, al treilea producător auto mondial a anunţat că intenţionează să producă un al cincilea model, nespecificat, la Melfi, după ce la întâlnirea dintre ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, şi directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, s-a discutat posibila creştere a producţiei companiei auto în Italia.
După întâlnire, Stellantis a precizat că maşinile produse la Melfi vor fi „modele premium cu valoare ridicată pentru brandurile străine, plus unul italian”, toate bazate pe noua platformă EV-centric STLA Medium, prezentată săptămâna trecută. Stellantis, care anul trecut a vândut aproximativ şase milioane de vehicule, intenţionează să-şi mute progresiv producţia pe doar patru platforme.
Noul Jeep Compass se va alătura celor patru noi modele (două DS, un Opel şi o Lancia) promise de Stellantis pentru unitatea din Melfi, susţin sursele, deşi încă nu a fost făcut un anunţ oficial.
Producţia noilor modele la Melfi cu noua platformă Stellantis ar urma să înceapă în 2024. În prezent, Stellantis produce aici modelele Jeep Renegade şi Fiat 500X.
Stellantis, care deţine brandurile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, a produs sub 700.000 de vehicule în Italia în 2022 şi în 2021. Sindicatele se aşteaptă la majorarea producţiei în acest an în Italia la 800.000 de unităţi.
Ultima dată când Stellantis a produs peste un milion de vehicule în Italia a fost în 2017.
În prezent, Stellantis are aproximativ 45.000 de angajaţi în Italia, iar conform Asociaţiei ANFIA în toată industria auto a ţării lucrează peste 270.000 de persoane, direct şi indirect. Sectorul auto este responsabil pentru mai mult de 5% din PIB-ul Italiei.
Sursa foto: Flickr