Stema Municipiului Bucureşti urmează să fie modificată
Conform referatului de aprobare, reprezentarea icoanei Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru stema Capitalei „a fost aleasă eronat încă din anul 1864, fapt atestat de către Biserica Ortodoxă Română, precum şi de către mulţi istorici şi specialişti în heraldică”.
Astfel, în prezent, pe stema Capitalei apar imaginea şi simbolistica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la data de 26 octombrie, acesta fiind un militar care suferise martiriul de la Tesalonic, în anul 303, în timpul Împăratului Diocleţian, şi nu cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, cu data de prăznuire 27 octombrie.
„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, face parte din identitatea Capitalei României, cu semnificaţii istorice şi spirituale profunde. Însemnătatea istorică şi spirituală a Ocrotitorului Bucureştiului a fost recunoscută de către Biserica Ortodoxă încă de la aducerea sfintelor sale moaşte în Ţara Românească, în ziua de 13 iulie 1774”, se explică în document.
Potrivit acestuia, eroarea nu a fost îndreptată în Hotărârea de Consiliu General 76/1993, iar pe stemă apare în continuare icoana Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi nu cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
„Menţionăm faptul că în acest demers suntem îndrumaţi de către Biserica Ortodoxă Română, iar obiectivul acestei iniţiative este acela de a-l aşeza pe Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului, pe stemă. Celelalte elemente de identitate ale Capitalei – heraldică, simboluri, mesaj – rămân neschimbate, astfel cum au fost adoptate prin HCGMB 76/1993. În acest sens, în data de 13 septembrie 2023, Patriarhul BOR a transmis prin adresa înregistrată sub nr. 152805 faptul că, în data de 3 august 2023, Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a aprobat modelul de icoană în care va fi reprezentat Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, spre a fi introdus în stema Municipiului Bucureşti”, se mai arată în document.
În 2024 se împlinesc 250 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti. Proiectul a fost iniţiat de viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.