Potrivit unui comunicat al IMM România, CES are un rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional apărute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale.
„Conştient de responsabilitatea pe care IMM România mi-a acordat-o prin susţinerea candidaturii pentru funcţia de presedinte al Consiliului Economic şi Social din partea patronatelor, voi continua întărirea dialogului social şi civic la nivelul CES, instituţia reprezentativă pentru dialogul dintre partenerii sociali şi autorităţi. Sunt convins ca avizele aprobate şi elaborate de CES reprezintă întotdeauna punctul de vedere profesionist al confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative, precum şi a societăţilor civile din România”, a declarat Sterică Fudulea, citat în comunicat.
De asemenea, Cătălina-Nicoleta Voicu a fost aleasă în funcţia de membru al Biroului Executiv al Consiliului Economic şi Social.
„IMM România va fi reprezentată la nivelul cel mai înalt în forul etalon al dialogului social. Deţinerea Preşedinţiei CES este o recunoaştere a efortului tuturor colegilor din confederaţia noastră, dar şi al unei foarte bune colaborări cu confederaţia patronală Concordia. Vom continua să reprezentăm mediul de afaceri şi să fim vocea IMM-urilor”, a afirmat, la rândul său, preşedintele IMM România, Florin Duma.
Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile.
CES este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate stabilite prin Legea nr. 248/2013. Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative.