Sterling vinde perimetrele din Marea Neagră, pentru 42 de milioane de dolari
Tranzacţia de vânzare a blocurilor Pelican, Midia, Luceafărul şi Muridava se va finaliza în al doilea trimestru al acestui an. Carlyle International Energy Partners este afiliată fondului cu capital de risc Carlyle Group.
Sterling deţine active în Marea Britanie, România, Franţa şi Olanda. Acţiunile companiei sunt listate la Bursa de la Toronto.
Tranzacţia se realizează prin vânzarea subsidiarei Midia Resources SRL, deţinută integral de Sterling, şi se va finaliza la sfârşitul trimestrului al doilea din 2015, potrivit aşteptărilor privind obţinerea aprobărilor legale în România şi a acordului altor participanţi la concesiuni, notează Stockhouse.com.
Cumpărătorul Carlyle International Energy Partners (CIEP), o filială a The Carlyle Group, va plăti la finalizarea tranzacţiei, cele 42,5 milioane de dolari, fără taxe.
Concomitent cu tranzacţuia cu Carlyle, Sterling a ajuns la un acord cu Gemini Oil pentru a finaliza parteneriatul semnat în 2007, prin care Gemini finanţa activitatea Sterling. Compania canadiana va da Gemini 10 milioane de dolari.
Sterling este prezentă în România din 1997. A descoperit perimetrul de gaze Ana în 2007 şi a dezvoltat cercetarea altor perimetre.
„Credem cu tărie în potenţialul activelor (din România, n.r.). Ne confruntăm cu costuri de dezvoltare care nu sunt potrivite cu o companie de mărimea noastră. Credem că valoarea completă poate fi fructificată de o companie cu o forţă financiară mai mare decât a noastră şi cu un angajament pe termen lung. Am decis de aceea să vindem, pentru a ne concentra pe zona britanică din Marea Nordului”, a declarat Jake Ulrich, directorul general al Sterling, pentru Stockhouse.com