Sterling vrea să vândă până la jumătate din participaţiile deţinute la perimetrele din Marea Neagră

Compania Sterling Resources, înregistrată în Canada, vrea să vândă până la jumătate din participaţiile pe care le deţine la trei perimetre petroliere din Marea Neagră.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 11:55
Sterling vrea să vândă până la jumătate din participaţiile deţinute la perimetrele din Marea Neagră

„Având în vedere mărimea, complexitatea, riscul şi capitalul necesar pentru a dezvolta aceste perimetre offshore, este prudent din partea Sterling să-şi reducă participaţiile la aceste perimetre până la, probabil, aproximativ jumătate din nivelurile actuale”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele pentru România al Sterling Resources, Mark Beacom.

Perimetrele la care Sterling intenţionează să vândă participaţii sunt Midia şi Pelican (la care deţine 65%), respectiv Luceafărul (unde are 50%).

Compania şi-a anunţat în luna noiembrie a anului trecut intenţia de a vinde unele participaţii, fără să ofere detalii.

„Cu toate acestea, Sterling îşi menţine angajamentul de a desfăşura activităţi de foraj şi de dezvoltare pe aceste perimetre la un nivel de participare mai redus”, a spus Beacom.

Compania canadiană a încheiat în 2012 un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unei participaţii de 65% la un segment al perimetrului 15 Midia din Marea Neagră.

Sterling Resources mai are operaţiuni în Marea Britanie, Franţa şi Olanda şi este listată la bursa de la Toronto.

Compania a înregistrat în primele nouă luni din 2012 o pierdere de 24,4 milioane de dolari, de la 24,7 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...