Steve Jobs a creat iPod-ul, dar a rămas fidel vinilurilor

Economica.net
01 02. 2012

Deşi a creat iPod-ul, Steve Jobs prefera ca, la el acasă, să asculte muzica imprimată pe discuri de vinil. Şi nu neapărat pentru că ar fi fost un romantic, ci în special pentru că muzica din colecţia sa personală suna mai bine aşa decât din iPod.

Dezvoluirea a fost făcută de Neil Young, care era un apropiat al lui Jobs. Rocker-ul a vorbit despre acest lucru la o conferinţă despre tehnologie. „Steve Jobs a fost un pionier al muzicii digitale. Moştenirea lăsată este uriaşă. Dar, când mergea acasă, asculta viniluri”, a afirmat Young. El a menţionat chiar că a discutat cu Steve Jobs, decedat în octombrie 2011 din cauza unui cancer la pancreas, despre posibilitatea de a crea un format în care muzica să fie redată fidel, în forma sa originală, şi să nu fie comprimată digital. Lucrurile au rămas însă la nivel de discuţie, nefiind demarat niciun proiect practic în acest sens.

Potrivit biografului lui Steve Jobs, acesta agrea muzica anilor 1960. El a colecţionat înregistrări ale concertelor lui Bob Dylan din perioada „electrică” a acestuia, 1965-1966. De asemenea, el deţinea şapte albume Beatles şi şase albume Rolling Stones. Dar cele care trezeau în el gândirea creativă erau versurile melodiilor lui Dylan, potrivit cofondatorului Apple, Steve Wozniak.