Întâlnirea cu Putin este programată pentru câteva zile după o întrevedere cheie, marți, între oficialii americani și ucraineni în Arabia Saudită, care se va concentra pe o posibilă încetare a focului în războiul cu Rusia.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, s-a întâlnit luni cu prințul moștenitor saudit Mohammed Bin Salman (MBS) – care s-a întâlnit și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski – și a discutat despre eforturile de a ajunge la o încetare a focului între Rusia și Ucraina, a declarat Departamentul de Stat.
Marți seara, Witkoff va călători la Doha pentru a se alătura mediatorilor qatarieni și egipteni în negocierile privind acordul de încetare a focului și ostaticii din Gaza; miercuri se va întâlni cu prim-ministrul Qatarului; iar joi ar urma să călătorească la Moscova, deși agenda s-ar putea schimba în funcție de negocierile din Qatar și de agenda lui Putin, potrivit Axios.
Aceasta ar fi a doua întâlnire a lui Witkoff cu Putin, cu care reprezentantul președintelui Donald Trump a avut o reuniune de trei ore în cadrul unei deplasări în capitala Rusiei, în februarie, pentru a-l elibera pe cetățeanul american Mark Fogel.
Fogel fusese condamnat la 14 ani de detenție într-o închisoare din Rusia, după ce a fost arestat pentru deținere de marijuana prescrisă de un medic.
La rândul său, Trump și-a exprimat anterior dorința de a se întâlni cu Putin pentru a încerca să deblocheze relația dintre SUA și Rusia.