Steven Mnuchin: Estimăm o creştere anuală a economiei SUA de cel puţin 3% în următorii patru-cinci ani
‘Nu cred că că este un fenomen care să ţină un an sau doi. Cu siguranţă suntem într-o perioadă de patru-cinci ani de creştere susţinută, de cel puţin 3%’, a afirmat duminică Mnuchin într-un interviu acordat Fox News.
Declaraţia sa vine după ce vineri autorităţile de la Washington au anunţat că economia americană a înregistrat în trimestrul doi din 2018 cel mai rapid ritm de creştere din ultimii aproape patru ani, pe fondul majorării cheltuielilor de consum şi al accelerării livrărilor de boabe de soia către China înaintea intrării în vigoare a tarifelor vamale.
În prima săptămână din iulie, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie.
Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a crescut în ritm anual cu 4,1% în trimestrul doi din 2018, faţă de un avans de 2,2% în precedentele trei luni şi în linie cu estimările analiştilor. Este cea mai solidă performanţă din trimestrul trei din 2014 şi până în prezent.
Dar economiştii avertizează că ritmul de creştere ar putea încetini deoarece livrările de soia vor scădea probabil în următoarele trimestre iar măsurile de relaxare fiscală îşi reduc efectele în 2019. De asemenea, avansul înregistrat în trimestrul doi din 2018 nu reflectă potenţialele pagube provocate de războiul comercial cu UE, Canada, Mexico şi China, susţin economiştii.
În pofida acestor dubii, Mnuchin şi-a exprimat încrederea că agenda preşedintelui Trump, inclusiv reformelor în domeniul taxelor, comerţului şi reglementărilor, vor continua să stimuleze expansiunea economiei americane.
‘Suntem extrem de concentraţi pe creşterea economică susţinută pe termen lung, pe care o vom realiza datorită planurilor noastre’, a spus secretarul american al Trezoreriei.
În primul semestru din 2018, economia americană a crescut cu 3,1%, astfel încât obiectivul administraţiei Trump de a înregistra un avans anual de 3% poate fi realizat.