Stimulentul de risc, de 2.500 de lei brut lunar, acordat unor salariaţi din sănătate care gestionează criza Covid-19 – în Monitorul Oficial
Medicii, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicaţi direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență, vor primi un stimulent de risc, în valoare de 2.500 de lei brut lunar, potrivit OUG nr 43 din 2020, publicată în Monitorul Oficial. Banii se vor acorda prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat şi se vor deconta din fonduri europene aferente Programului operațional „Capital uman”.
Ordonanța de urgență nr. 43/2020 intră în vigoare pe 7 aprilie, data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.
Iată ce prevede actul normativ în privinţa stimulentului de risc acordat medicilor şi altor salariaţi din sănătate, care gestionează criza sanitară generată de Covid-19:
Art. 8.
(1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu Covid-19, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unități ale administrației publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite.
(2) În cazul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, stimulentul de risc prevăzut la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, de la titlul I „Cheltuieli de personal”.
(3) Pentru unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, sumele necesare acordării stimulentului prevăzut la alin. (1) se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice”, prin bugetele ordonatorilor principali de credite.
(4) Stimulentul de risc acordat conform alin. (1) nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V „Contribuții sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Medicii, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 se stabilesc prin decizie a conducătorului unității angajatoare în care aceștia își desfășoară activitatea.
(6) Se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operațional „Capital uman”, conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului și, respectiv, al ghidurilor solicitantului, a stimulentului de risc prevăzut la alin. (1), precum și decontarea echipamentelor și materialelor de protecție pentru personalul din sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus.
(7) Decontarea prevăzută la alineatul (6) se face în limita sumelor alocate în acest scop, în cadrul Programului operațional „Capital uman”.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie semnalează, într-o scrisoare deschisă trimisă Guvernului, că medicii de familie şi asistenţii medicali care lucrează în cabintele acestora nu sunt vizaţi de OUG care reglementează acordarea stimulentului de risc antemenţionat.
„Am aflat cu suprindere prin intermediul mass-media despre discriminarea pe care Guvernul României urmează să o facă față de întregul personal medical care lucrează în asistența medicală primară din România, adică peste 10.000 de medici specialiști în medicina de familie și peste 15.000 de asistenți medicali generaliști care lucrează în cabinetele de medicina familiei.
Discriminarea va avea loc prin acordarea din fonduri europene a stimulentului de risc pentru personalul medical care luptă cu pandemia COVID-19, în valoare de 2.500 de lei, doar pentru 75.000 de cadre medicale – medici, asistenți medicali, personal care deservește ambulanțele, personal paramedical – care lucrează exclusiv în spitalele publice, în serviciile de ambulanță și SMURD.
Menționăm că deși au statut de unități medicale private, cabinetele de medicina familiei asigură servicii medicale în sistemul public de sănătate, fără contribuție personală sau coplată a pacientului atunci când accesează serviciile de asistență medicală primară – medicină de familie. Mai mult, personalul medical din cabinetele de medicina familiei luptă și în România, ca și în alte țări europene, în egală măsură cu pandemia COVID-19, fără a beneficia de sprijinul și de măsurile de protecție pe care Guvernul României le-a oferit deja și continuă să le ofere personalului medical și paramedical din spitalele și unitățile publice din sistemul medical românesc.
Vă solicităm să luați măsurile care se impun pentru a corecta această gravă disciminare și pentru a demonstra respectul cuvenit medicilor specialiști în medicină de familie și asistenților medicali generaliști care lucrează în cabinetele de medicină de familie din România, prezenți la datorie în lupta cu pandemia COVID-19.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie își manifestă toată disponibilitatea pentru a participa la consultări cu instituțiile abilitate în vederea identificării modalității de plată a stimulentului de risc către cabinetele de medicina familiei”, se arată în scrisoarea trimisă Guvernului de către patronatul medicilor de familie.