Stiri

CE avertizează că riscul unui Brexit fără acord a crescut, din cauza timpului scurt şi a situaţiei politice

Riscul ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord a crescut, a avertizat Comisia Europeană într-o comunicare publicată miercuri, în contextul în care Marea Britanie se adânceşte într-o criză politică ce ar putea conduce la alegeri legislative anticipate, transmite AFP.

CE avertizează că riscul unui Brexit fără acord a crescut, din cauza timpului scurt şi a situaţiei politice
China: Şefa executivului din Hong Kong retrage oficial proiectul de lege care a provocat proteste

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Materna Care de către Centrul Medical Unirea

România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul în luna iulie

A cincea şedinţă consecutivă cu euro la 4,72 lei - curs BNR 4.09.2019

A cincea şedinţă consecutivă cu euro la 4,72 lei – curs BNR 4.09.2019

CNAS este obligată să comunice asiguraţilor lista cu deconturile pentru serviciile medicale din anul precedent - Camera Deputaţilor

CNAS este obligată să comunice asiguraţilor lista cu deconturile pentru serviciile medicale din anul precedent – Camera Deputaţilor

Moartea dieselului? Cererea pentru maşinile pe motorină, în UE, s-a prăbuşit în al doilea trimestru, cu excepţia Germaniei

Zara se distanţează de protestele din Hong Kong, afirmându-şi sprijinul pentru suveranitatea Chinei în centrul financiar asiatic

Elcen analizează sistarea furnizării apei calde în București, din cauza datoriilor Primăriei

Firea: Lucrările pentru Prelungirea Ghencea - Domneşti şi supralărgirea bulevardului Ghencea vor începe la 9 septembrie

Firea: Lucrările pentru Prelungirea Ghencea – Domneşti şi supralărgirea bulevardului Ghencea vor începe la 9 septembrie

Ministerul Muncii: Peste 52.600 de copii în sistemul de protecţie specială, la finalul lunii martie

SUA: Sancţiuni americane împotriva programului spaţial iranian

România, pe ultimul loc în UE la procentul din PIB alocat sănătăţii

Afacerile în comerţul cu amănuntul au crescut cu 7,1% în primele şapte luni

Cinci ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 4.09.2019

Cinci ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.09.2019

America doreşte

America doreşte „resetarea” relaţiilor cu Uniunea Europeană – ambasador SUA

Brexit: Boris Johnson se pregăteşte să convoace alegeri anticipate după pierderea unui vot crucial în Parlament

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 4.09.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 4.09.2019

FMI spune că leul ar fi supraevaluat cu până la 10% şi recomandă o flexibilitate mai mare a cursului

Primii bani pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: CNAIR a achitat prima factură pentru secţiunea 1 Sibiu – Boiţa

Troleibuze noi în Bucureşti: Primăria Capitalei îi poate declara câştigători pe turcii de la Bozankaya FOTO VIDEO

Schimbarea mai puţin ştiută a programului de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionate. Cât vă costă şi cum vă afectează

IFA 2019 Berlin: ce telefoane pregătesc cei mai importanţi producători pentru luna septembrie

MADR: Comercianţi de legume şi fructe, amendaţi cu 137.500 de lei pentru abateri legate de etichetare

PMB: STB a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relaţia Ghencea - Piaţa Presei Libere

PMB: STB a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relaţia Ghencea – Piaţa Presei Libere

Crescătorii de animale cer uciderea tuturor porcilor pe o rază de 10 kilometri în jurul marilor ferme

Un Brexit fără acord le-ar provoca britanicilor pierderi de 16 miliarde de dolari în exporturi către UE (ONU)

ANPC: 22 de tone de peşte şi produse din peşte necoforme retrase de la comercializare

Boris Johnson: Adoptarea legii ce împiedică un Brexit fără acord îi va anula Londrei orice şansă de a negocia cu UE

PMB: Costul campaniei privind consolidarea clădirilor, 3,2 milioane lei. 700 de bucureşteni s-au interesat de program

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele şapte luni a scăzut cu aproape 20%