Stiri

Germania: Venitul mediu brut a urcat la 3.304 euro pe lună, în 2018

Veniturile angajaţilor germani au crescut anul trecut cu 3%, în urma majorării salariilor şi a creşterii numărului de muncitori calificaţi, care în general au salarii mai mari, se arată într-un raport publicat luni de Oficiul Federal pentru Muncă (BA), transmite DPA.

Germania: Venitul mediu brut a urcat la 3.304 euro pe lună, în 2018
AAF: Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut în iunie cu 1,4%

FMI cere Serbiei accelerarea reformării instituţiilor publice

Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primul semestru din 2019. Unde a mers gazul

Vrancea: Un pod nou peste pârâul Domoşiţa va fi construit la Rugineşti. Investiţia depăşeşte 2 milioane de lei

Filiala din Cehia a companiei Huawei, suspectă de colectarea de date sensibile (presă)

Ioana Petrescu: Ideea cu impozitul diferenţiat a domnului Teodorovici e cel puţin dubioasă

Franţa încearcă să-i ajute pe fermierii afectaţi de secetă

Bloomberg: Noul plan strategic al UniCredit prevede concedieri masive şi reducerea costurilor operaţionale

ANPIS: Suma totală plătită în iunie pentru ajutorul social a fost de aproape 46 milioane lei

Cozi la ieşirea din ţară pe la Giurgiu-Ruse. Timpul de aşteptare este de 70 de minute pentru autoturisme

Huawei a ajutat în secret Coreea de Nord să-şi creeze şi să-şi întreţină o reţea wireless (presă)

BP: Producţia de energie hidro a României a crescut cu 21,2% anul trecut

Bătaie la licitaţia pentru trenuri CFR: Alstom, Siemens şi chinezii de la CRRC Qingdao Sifang se luptă pe contractul de aproape un miliard euro

Pintea: CNAS, uzând de procedee birocratice, a blocat funcţionarea normală a sistemului informatic al cardului de sănătate

UNTRR: Competitivitatea transportatorilor rutieri români în UE riscă să fie afectată profund de Pachetul Mobilitate 1

''Avengers: Endgame'' a detronat ''Avatar'' şi a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile

”Avengers: Endgame” a detronat ”Avatar” şi a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile

Investiţie pe fonduri europene pentru extinderea drumului care leagă Timişoara de A1

Industria de media şi divertisment din România va atinge 3 miliarde dolari în acest an - raport

Industria de media şi divertisment din România va atinge 3 miliarde dolari în acest an – raport

Neversea, Untold, Bon Jovi şi Metallica ridică piaţa festivalurilor la recordul istoric de 600 de milioane de lei

Proprietarii afacerilor de familie vor să menţină controlul asupra businessului, dar nu au încredere în planurile lor de succesiune (studiu)

China introduce taxe antidumping la produse din inox importate din UE, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia

Engie scumpeşte semnificativ gazele pentru consumatorii din piaţa liberă. A fost obligată să scadă preţurile pentru piaţa reglementată

Importurile de gaze în luna mai au ajuns de 353 de ori mai mari decât anul trecut

Protestele

Protestele „vestelor galbene” în Franţa au generat o creştere a insolvenţelor – Coface

Exporturile României către statele UE au crescut cu 4,9% în primele patru luni; importurile au urcat cu 7,5% (INS)

RE/MAX a ajuns la 53 de birouri imobiliare în România

Germania: Principalii indicatori arată că perioada de slăbiciune economică din sectorul industrial va fi de durată

Deşi vor să păstreze controlul afacerii, majoritatea antreprenorilor nu au încredere în succesorii lor

Întâlniri ANAF - contribuabili pe tema dotării cu noile case de marcat

Întâlniri ANAF – contribuabili pe tema dotării cu noile case de marcat

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în iunie, active de peste 55 de miliarde de lei, în creştere cu 26%