Stiri

Dăianu (Consiliul fiscal): trebuie crescute veniturile fiscale. E nevoie de voință politică și învingerea unor rețele de rezistență în societate

Momentul acut al crizei COVID, pare să fi trecut, dar există riscul unor reînchideri locale ale economiilor. În context, situația bugetară a României a fost și este foarte încordată, pentru că deficitul nostru bugetar e structural, nu forțat de cheltuielile presupuse de pandemie, scrie Consiliul fiscal într-un raport asupra ultimei rectificări bugetare. Instituția vede o contracție economică între 4 și 6% în 2020, un deficit bugetar între 8,6 și 9,4% din PIB și un punct de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puțin 7,5% din PIB. Semnatarul raportului, Daniel Dăianu, face apel la Finanțe să crească veniturile fiscale ale statului și spune că pentru asta e nevoie de voință politică și învingerea unor „rețele de rezistență în societate”. 

Dăianu (Consiliul fiscal): trebuie crescute veniturile fiscale. E nevoie de voință politică și învingerea unor rețele de rezistență în societate
MedLife: Învățătorii se pot testa gratuit pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19 începând de astăzi

STB introduce plata cu cardul și în tramvaie, începând cu linia 41

Ryanair vinde azi şi mâine bilete către 9 destinaţii cu doar 5 euro

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a avut în primul semestru pierderi de 27,4 milioane lei

Facebook ameninţă cu blocarea completă a ştirilor în Australia

ANM anunţă caniculă marţi în Capitală

ANM anunţă caniculă marţi în Capitală

Cazarma din staţiunea montană Rânca, aflată în stare avansată de degradare, va fi refăcută cu 74 de milioane de lei de la bugetul de stat

Efect Covid-19: Fondul din care e finanţată Sănătatea a primit cele mai mari subvenţii din 2013 încoace: 4,57 miliarde lei în primele şapte luni

MAS RE, pierderi de 39 de milioane de euro în ultimul an financiar şi lucrări stopate la unele proiecte de mall din România din cauza COVID-19

Metroul de Otopeni, la loc comanda: Metrorex, obligată iar să ia în calcul și oferta grecilor de la Aktor

Germania vrea ca restricțiile de circulație impuse de statele membre ale Uniunii Europene să fie armonizate

Un celebru arhipelah brazilian va primi din nou turiști, dar numai persoane care s-au vindecat în urma infectării cu noul coronavirus

Spania a raportat 23.000 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele trei zile

Guvernul Orban contestă la CCR posibilitatea ca moțiunea de cenzură inițiată în sesiunea extraordinară să fie votată în sesiunea ordinară

Un raport al Comisiei Europene avertizează asupra dependenței UE de materiile prime importate, situație care i-ar afecta grav industria

Guvernul de la Atena a decis să construiască un gard la granița dintre Grecia și Turcia pentru a opri imigranții

Restaurantele se vor închide în localităţile in care indicele de răspândire a virusului SARS-CoV-2 va fi mai mare de 1,5 la 1000 de locuitori

GfK România: În intervalul aprilie - iunie 2020 a crescut cu 5,2% valoarea achizițiilor de bunuri de folosință îndelungată

GfK România: În intervalul aprilie – iunie 2020 a crescut cu 5,2% valoarea achizițiilor de bunuri de folosință îndelungată

ANAR dă asigurări că în ciuda secetei există rezerve suficiente de apă pentru alimentară în sistem centralizat a populației

Compania britanică GlaxoSmithKline și firma americană Vir Biotechnology au început să testeze clinic un anticorp împotriva SARS-CoV-2

Compania Electrica Furnizare a finalizat operațiunea de preluare a Parcului Fotovoltaic Stăneşti, din judeţul Giurgiu

Moțiunea de cenzură nu a putut să fie dezbatută şi votată în plenul Parlamentului din cauza lipsei cvorumului

Un avion al companiei El Al, în care era o delegație israeliano-americană, a realizat primul zbor între Israel și Emiratele Arabe Unite

Aproape 30 de oficiali belaruși, în cap cu președintele Lukaşenko, au fost puși pe o listă de sancțiuni de Lituania, Letonia și Estonia

BRD Groupe Societe Generale a dezvoltat o nouă platformă pentru acordarea creditelor de retail

Petrom începe explorarea blocului Han Asparuh, din zona bulgară a Mării Negre. A finalizat tranzacția

La un an de la inaugurare, birourile din Iulius Town Timişoara au 5.000 de angajaţi, iar suprafaţa de retail, de 120.000 mp, are 450 de magazine

Explozia din Beirut a provocat pagube de 8 miliarde de dolari - Banca Mondială

Explozia din Beirut a provocat pagube de 8 miliarde de dolari – Banca Mondială

Guvernul a alocat două miliarde de lei pentru pregătirea proiectelor de accesare a fondurilor europene

Regulile pentru redeschiderea restaurantelor, de la 1 septembrie