Stocurile mondiale de zahăr vor atinge un nivel record de aproape 79 mil. tone, în 2015. Preţurile vor continua să scadă
Creşterea producţiei semnalează că preţurile mondiale la zahăr, care au scăzut deja cu 51% în ultimii trei ani, vor scădea în continuare, reducând costurile pentru producătorii de dulciuri precum Krispy Kreme Donuts Inc.şi Mondelez International Inc., producătorii ciocolatei Cadbury şi al biscuiţilor Oreos.
Potrivit datelor ISO, în exerciţiul care se va încheia la 30 septembrie 2015 producţia mondială de zahăr va depăşi cererea cu 620.000 de tone, ceea ce înseamnă că stocurile mondiale vor atinge nivelul record de 78,89 milioane de tone, adică o cantitate suficientă pentru a coperi necesităţile celor mai mari şapte state consumatoare. India, al doilea mare producător mondial de zahăr, va avea în acest an cea mai mare recoltă din ultimii trei ani, 26 milioane de tone. De asemenea, în Brazilia, cel mai mare producător mondial de zahăr, fermierii se grăbesc să-şi majoreze exporturile pentru a profita de avantajul oferit de deprecierea cursului de schimb al realului în raport cu dolarul.
Preţul zahărului a scăzut săptămâna trecută până la 12,7 cenţi per livră, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna martie 2009, evoluând în tandem cu realul brazilian, care vineri a atins cea mai scăzută valoare din ultimii 12 ani în raport cu dolarul american, ceea ce face exporturile mai atractive pentru fermierii brazilieni.
‘În condiţiile în care realul brazilian este în scădere este greu să punem un prag la preţurile la zahăr’, a declarat Claudiu Covrig, analist la firma de cercetare Kingsman SA din Lausanne (Elveţia).
Tendinţa generală pentru materii prime este una de scădere, inclusiv o scădere a preţului petrolului care a majorat riscul de deflaţie din Japonia şi China şi până în Uniunea Europeană. Pe fondul creşterii producţiei agricole, indicele preţurilor mondiale la alimente urmărit de Organizaţia Naţiunilor Unite a atins luna trecută cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani.